Nunțile au devenit o mare sursă de stres pentru români: ce îi deranjează cel mai mult pe invitați

#image_title

Un sondaj recent arată cât mai oferă, ce tradiții îi deranjează și cum încearcă să gestioneze cheltuielile.

Potrivit unui sondaj realizat în iunie 2025 de Dynata la comanda Revolut, cheltuielile românilor cu participarea la o nuntă sunt considerabile.

Aproape 30% cheltuiesc între 301 și 500 de euro, iar 27% ajung la sume între 501 și 1.000 de euro pentru dar, ținută, transport și alte cheltuieli. Un sfert dintre respondenți spun că limita lor rezonabilă e între 101 și 300 de euro.

Tinerii sunt cei mai afectați: 19% dintre cei între 18 și 24 de ani și 17% dintre cei între 25 și 34 de ani spun că mereu simt presiunea de a cheltui peste posibilități.

Presiunea socială din partea familiei și prietenilor (28%) sau dorința de a fi alături de cuplu într-un moment unic (27%) sunt principalele motive pentru care românii forțează limitele bugetului.

În plus, cultura comparației de pe rețelele sociale influențează 6% din respondenți, procent care urcă la 15% în rândul tinerilor, scrie Click.

Când vine vorba de obiceiuri neinspirate, impunerea unui cod vestimentar sau obligativitatea unor anumite ținute îi deranjează cel mai tare pe români (29%).

Urmează așteptarea de cadouri scumpe (22%), dar și alte tradiții considerate depășite, cum ar fi petrecerile pre-nuntă în străinătate (27%) sau cerințele legate de culori și tematici (16%).

”Darul mare” este văzut ca o tradiție depășită de 31% dintre participanți.

Pentru 3 din 10 români, cheltuielile mari au dus chiar la regretul de a fi participat la nuntă. Femeile par mai afectate de acest aspect decât bărbații – 32% față de 24%.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Luka Modric a jucat al 597-lea şi ultimul meci pentru Real Madrid. Următoarea destinaţie – AC Milan

VIDEO Furt din Casa Domnului: Ucraineancă reținută după ce a sustras bani din altarul unei biserici din București