in ,

O capsulă a timpului care conţine un diamant, puţin nisip şi o previziune a viitorului realizată de AI, îngropată în Philadelphia / Ea ar urma să fie deschisă în 2276 – VIDEO

O capsulă a timpului care conţine un diamant, puţin nisip şi o previziune a viitorului realizată de AI, îngropată în Philadelphia / Ea ar urma să fie deschisă în 2276 – VIDEO

O capsulă a timpului a fost îngropată lângă Independence Hall din Philadelphia, sâmbătă, pentru a marca cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite, informează BBC.

Aceasta ar urma să fie redeschisă peste exact 250 de ani – pe 4 iulie 2276.

În capsulă se află un diamant extras din Alaska, poezii din mai multe state, un set de jetoane de joc din Nevada şi o fiolă cu nisip din New Mexico.

În interior se află, de asemenea, o copie tipărită a răspunsului oferit de Claude AI, cu sediul în California, când a fost rugat să prezică cum va arăta California în 2276.

„Există ceva profund smerit în această sarcină”, a declarat Jennifer Condon, vicepreşedinta executivă a America 250, în cadrul evenimentului.

„Cei mai mulţi dintre noi ne petrecem viaţa privind înapoi, pentru a-i onora pe cei care au trăit înaintea noastră, sau privind în viitor, către provocările de mâine… dar ziua de astăzi ne cere să ne imaginăm americani pe care nu-i vom întâlni niciodată”, a subliniat ea. 

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Oana Gheorghiu: Libertatea nu este niciodată un dat. Ea se câştigă, se apără şi se construieşte, zi de zi, prin curaj, prin responsabilitate şi prin încrederea că oamenii liberi pot decide împreună viitorul lor

Cupa Mondială 2026: „Un risc ridicat de întârziere” – avertismentul FIFA cu câteva ore înainte de fluierul de start al meciului Franţa-Paraguay

Cupa Mondială 2026: „Un risc ridicat de întârziere” – avertismentul FIFA cu câteva ore înainte de fluierul de start al meciului Franţa-Paraguay