Conferinţa „va începe luni după-amiaza şi va continua marţi”, a precizat Hind Kabawat.
Noile autorităţi siriene au format la mijlocul lui februarie un comitet compus din şapte persoane, dintre care două femei, însărcinat să pregătească această „conferinţă de dialog naţional” menită să reprezinte toţi sirienii.
În timpul unei conferinţe de presă duminică, la Damasc, despre care a informat agenţia oficială Sana, doi membri ai acestui comitet de organizare au afirmat că instanţa a avut întâlniri „în mai multe provincii siriene, cu participarea a circa 4.000 de bărbaţi şi femei”.
Potrivit comitetului, conferinţa va pune accent pe „justiţia transnaţională, Constituţie, reforma instituţiilor şi economiei, unitatea teritoriului sirian, precum şi pe libertăţile publice şi individuale, şi libertăţile politice”.
Ea urmează să emită recomandări „ce vor servi drept bază pentru declaraţia constituţională, identitatea economică şi planul de reformă a instituţiilor”, potrivit comitetului.
Conferinţa reprezintă „prima etapă a unui lung proces naţional ce necesită un efort colectiv continuu pentru a construi o nouă identitate naţională siriană care să protejeze pacea civilă şi să realizeze aspiraţiile poporului sirian”, continuă comitetul.
Potrivit programului publicat de persoane invitate la conferinţă, reuniuni de prezentare vor avea loc luni, însă atelierele vor începe marţi. Participanţii vor fi repartizaţi în şase grupuri pentru a discuta despre şase probleme desemnate.
Invitaţi ce locuiesc în străinătate au anunţat că sunt în imposibilitatea de a se deplasa în Siria, timpul între trimiterea de invitaţii şi data conferinţei fiind prea scurt.
O coaliţie condusă de gruparea radicală islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS) a venit la putere pe 8 decembrie la Damasc, iar liderul ei, Ahmad al-Sharh, a fost numit preşedinte în ianuarie.
Un guvern provizoriu a fost însărcinat să gestioneze problemele curente până la 1 martie, dată la care Siria urmează să se doteze cu un nou guvern care să reflecte „diversitatea” poporului sirian, potrivit noilor autorităţi.
Administraţia autonomă kurdă care controlează o mare parte din nord-estul sirian şi-a exprimat îngrijorarea la formarea comitetului că acesta va fi constituit „plecând de la un singur spectru politic şi ideologic, care aduce atingere principiului de reprezentare echitabil şi inclusiv pentru toate componentele poporului sirian”.