O femeie de 41 de ani, care era în mașină cu doi copii, s-a împotmolit cu mașina pe plajă, în Mamaia. Autoturismul a trebuit să fie tractat pentru a fi scos din nisip.
Potrivit Poliției Constanța, o șoferiță a pătruns cu autoturismul pe o plajă din stațiunea Mamaia.
„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că pe o plajă din stațiune ar fi tractat un autoturism la volanul căruia se află o femeie. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat-o pe femeie, stabilindu-se că are 41 de ani”, transmite, miercuri, Poliția Constanța.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest și cu aparatul drugtest din dotare, iar ulterior a fost dusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.
Femeia era însoțită de doi copii, astfel că în cauză au fost sesizați specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, potrivit competenței.
Cercetările în acest caz continuă, urmând să fie dispuse măsuri legale.