Potrivit IPJ, un vecin a observat flăcările şi a sunat la 112. La faţa locului au ajuns pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zvoriştea.
„În urma incendiului locuinţa a ars în totalitate, iar cu ocazia procedurilor de intervenţie, în locuinţa a fost identificată proprietara, de 76 ani, decedată. Prin constatarea pompierilor militari s-a stabilit că sursa probabilă de aprindere este coşul de fum necurăţat”, au precizat oficialii IPJ Suceava