O femeie și trei copii mici și-au pierdut viața în Fâșia Gaza când ploile torențiale au provocat duminică seara prăbușirea unui mal de nisip peste corturile unor refugiați, transmite luni agenția Reuters.
Incidentul din tabăra de la sud de Deir al-Balah, în centrul teritoriului palestinian, evidențiază pericolul la care sunt expuși mii de refugiați palestinieni odată cu începutul sezonului ploios de iarnă.
Personalul medical de prim-ajutor a relatat că în afară de femeie și cei doi copii ai ei în vârstă de opt și șase ani a mai murit un copil de patru ani, iar șase oameni au fost răniți de prăbușirea dunei de nisip și pietriș.
Reuters a verificat o înregistrare video în care se vede cum unii cei din tabără sparg cu ciocane bolovani de conglomerate cu nisip, în timp ce alții îndepărtează cu lopeți nisipul, căutând supraviețuitor la lumina lanternelor.
‘Ce se poate spune despre situația din Gaza? Cine nu a murit din cauza bombelor și rachetelor moare la prăbușirea clădirilor, la prăbușirea nisipului și a munților’, a declarat Amal Al-Zein, în vârstă de 35 de ani, rudă cu victimele.
Un martor, Sohaib Abu Darbali, a descris sunetul prăbușirii nisipului ca pe o explozie. ‘Am constatat că trei corturi au fost complet acoperite după ce muntele s-a prăbușit peste ele. Sub pietriș erau oameni și nu îi puteam vedea’, a relatat el.
Majoritatea celor două milioane de palestinieni din Gaza locuiesc în tabere de corturi sau printre ruinele clădirilor bombardate de israelieni în cursul celor doi ani de ofensivă militară după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului. Reconstrucția în teritoriul palestinian încă nu a început.
Autoritățile locale au afirmat că cel puțin 70.000 de corturi au fost inundate în primele ore ale ploilor torențiale de duminică.
Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a comunicat că partenerii pentru asistență umanitară au primit apeluri de la peste 26.000 de familii care au raportat distrugeri ale adăposturilor sau bunurilor după furtunile de la sfârșitul săptămânii trecute.
Armistițiul mediat de Statele Unite la sfârșitul lui 2025 prevede și reconstrucția în Fâșia Gaza, dar nu s-au făcut progrese semnificative în acest sens. Negociatorii nu au reușit să cadă de acord asupra condițiilor pentru dezarmarea grupării islamiste Hamas sau pentru retragerea armatei israeliene, care controlează circa două treimi din teritoriul respectiv și care le-a ordonat localnicilor să plece.
Mahmoud Basal, purtător de cuvânt al serviciului de protecție civilă din Gaza, a declarat că refugiații și-au instalat corturi lângă maluri de nisip sperând că acestea îi vor proteja. ‘Corturile nu îi apără pe oameni nici de ploaie, nici de căldură, singura soluție este reconstrucția’, a susținut el într-un dialog cu Reuters.
Israelul nu a acceptat până acum posibilitatea ca lucrările de reconstrucție să înceapă înainte de dezarmarea Hamas.


