Poliţia antiteroristă britanică anchetează un incendiu care a avut loc marţi dimineaţa la o fostă sinagogă din Londra, după o serie de atacuri cu caracter antisemit, acesta fiind de altfel subiectul central al unei reuniuni convocate de prim-ministrul Keir Starmer la Downing Street, relatează AFP.
Acest nou incendiu a provocat pagube minore la poarta clădirii şi nu a făcut victime, a precizat poliţia într-un comunicat.
Incendiul a avut loc în cartierul Tower Hamlets, în estul capitalei.
„Clădirea vizată nu mai este folosită ca sinagogă de mai mulţi ani, dar acest lucru nu va aduce prea multă alinare comunităţii evreieşti”, a declarat Brittany Clarke, şefa poliţiei din acest cartier.
Acest incident are loc în contextul în care Regatul Unit şi-a ridicat nivelul de alertă teroristă după o serie de atacuri împotriva comunităţii evreieşti.
Pe 29 aprilie, doi bărbaţi evrei au fost răniţi într-un atac cu cuţitul în cartierul Golders Green, din nord-vestul capitalei. Presupusul autor, un britanic de 45 de ani născut în Somalia, a fost pus sub acuzare.
O serie de incendii sau tentative de incendiu au vizat în special sinagogi sau locuri legate de comunitatea evreiască începând de la sfârşitul lunii martie.
Prim-ministrul Keir Starmer a convocat marţi o şedinţă la Downing Street, cu responsabili ai poliţiei şi ai instituţiilor culturale, pentru a găsi o soluţie la „criza” reprezentată de creşterea antisemitismului în Regatul Unit.



