Noi cercetări asupra interiorului planetei Marte subliniază în continuare faptul că Planeta Roșie este o lume formată din două jumătăți foarte diferite, între care se înregistrează o masivă ”anomalie termică”, transmite luni Space.com care citează un studiu publicat pe 27 august în revista Nature.
În interiorul emisferei sudice a planetei Marte, temperatura este cu până la 400 de grade Celsius mai ridicată decât sub emisfera nordică, ceea ce adâncește misterul straniei dihotomii dintre nordul aplatizat al Planetei Roșii și zonele muntoase sudice.
”Oamenii de știință presupun de obicei că interiorul corpurilor planetare este în general simetric sferic, dar acest lucru nu este neapărat adevărat”, susține într-un comunicat Alexander Berne, fost cercetător la Caltech, în prezent la Universitatea din Arizona. Berne este autorul principal al unei noi lucrări de cercetare care prezintă descoperirea acestei stranii anomalii termice.
Berne și echipa sa au analizat datele de arhivă de la trei sonde spațiale NASA – Mars Global Surveyor, Mars Odyssey și Mars Reconnaissance Orbiter – pentru a căuta modificări subtile ale vitezei lor orbitale care ar putea reflecta variații ale câmpului gravitațional al lui Marte. Folosind o tehnică dezvoltată de Berne numită ”tomografie mareică”, care ia în considerare și influența gravitațională variabilă a Soarelui asupra lui Marte pe măsură ce Planeta Roșie progresează în jurul orbitei sale eliptice, el și echipa sa au reușit să deducă un model al structurii interioare și al temperaturii planetei Marte.
Modul în care s-a modificat câmpul gravitațional experimentat de diferitele sonde spațiale în timp diferă substanțial de ceea ce s-ar aștepta dacă interiorul lui Marte ar fi perfect simetric sferic. Pentru a explica această diferență, mantaua de sub emisfera sudică a lui Marte trebuie să fie cu între 200 și 400 de grade Celsius mai caldă decât mantaua din nord și, într-adevăr, este atât de caldă încât ar putea fi încă parțial topită. Acest lucru ar putea avea repercusiuni asupra posibilității existenței vieții pe Marte, cât și asupra duratei în care Marte a rămas activ din punct de vedere vulcanic.
Poate că nu ar trebui să fim surprinși că interiorul lui Marte este diferit în sud față de nord, deoarece știm deja că suprafața sa este asimetrică. Nordul planetei Marte este caracterizat de câmpii joase, în timp ce scoarța planetei din sud este în medie cu 25 de kilometri mai groasă decât în nord și este acoperită de zone înalte punctate de cratere. Zonele joase din nord ar fi putut găzdui cândva un ocean vast.
”Dihotomia pe care o observăm între nord și sud este importantă de înțeles, deoarece oferă informații despre procesele care ar fi putut influența hidrologia planetei Marte, inclusiv formarea bazinelor care ar fi putut conține apă”, a declarat Amirhossein Bagheri de la Caltech, care este al doilea autor al cercetării.
O manta sudică mai fierbinte ar putea explica și alte descoperiri enigmatice de pe Marte. Sonda InSight a NASA, care și-a încheiat misiunea în decembrie 2022 și care avea un seismometru la bord, a descoperit că undele seismice se disipează mai repede în sud, ceea ce poate fi explicat prin temperatura mai ridicată de acolo. În plus, anomaliile magnetice găsite în mineralele care conțin fier din sud au acum mai mult sens.
Astăzi, Marte nu are un câmp magnetic global, dar în urmă cu peste patru miliarde de ani avea unul. Dacă o manta sudică mai caldă ar fi încălzit crusta peste ”temperatura Curie”, care este temperatura la care materialele își pierd proprietățile magnetice inerente și orice magnetism rezidual din ele este indus, ar fi putut duce la crearea misterioaselor reminiscențe magnetice din mineralele care conțin fier.
”Înțelegerea structurii interioare a corpurilor planetare ne ajută să descifrăm procesele care au modelat formarea și evoluția lor”, a spus Berne, deși originea diviziunii nord-sud a lui Marte este încă incertă. Nici măcar nu este clar dacă diferențele de suprafață au aceleași cauze ca și diferențele interioare.
Principalul argument este că totul este rezultatul unui impact gigantic de acum peste patru miliarde de ani și că zonele joase nordice sunt, prin urmare, de fapt un bazin de impact enorm. Prin scobirea unei găuri uriașe în nord, impactul ar fi facilitat eliberarea unei cantități mari de căldură internă, permițând mantalei nordice să se răcească mai repede decât sudul.
Alternativ, crusta mai groasă din sud s-ar fi putut dovedi a fi un capac eficient, împiedicând scurgerea unei cantități mari de căldură din manta. Acest lucru poate fi testat – ascensiunea magmei s-ar fi oprit la întâlnirea cu crusta groasă și densă, creând intruziuni de topitură sub suprafață, care ar putea fi deduse din date gravitaționale de rezoluție mai mare.
Acestea sunt întrebări pentru misiuni viitoare, dar tehnica tomografiei mareice ar putea fi utilizată și pentru alte lumi, de la Mercur până la sateliții mari ai lui Jupiter.
”Pe măsură ce obținem mai multe date gravitaționale, putem determina complexitățile tridimensionale ale structurii interioare a unei planete”, a spus Berne. ”Aceste deducții ne oferă, la rândul lor, un plan pentru proiectarea viitoarelor misiuni și explorarea științifică a acestor lumi”, a adăugat el.
