O nouă ediție a programului de titluri de stat Tezaur oferă, începând de luni, dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an, informează Ministerul Finanțelor, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în perioada 7 septembrie 2026 – 2 octombrie 2026, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,20%, 6,75%, respectiv de 7,15%.
Titlurile de stat au valoare nominală de un leu, sunt emise în formă dematerializată și pot achiziționate după cum urmează: în perioada 7 – 30 septembrie 2026, prin platforma Ghișeul.ro; în perioada 7 septembrie – 1 octombrie 2026 online, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului; în intervalul 7 septembrie – 2 octombrie 2026 de la sediul unităților Trezoreriei Statului; între 7 septembrie și 1 octombrie 2026 – în mediul urban, iar din 7 septembrie până pe 30 septembrie 2026 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale Companiei Naționale ‘Poșta Română’.
Ministerul de resort menționează că operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online.
‘Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice’, subliniază instituția.
Începând cu luna martie 2025, Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță.


