O nouă palmă juridică. Comisia de la Veneția critică modul în care s-au comasat alegerile din România: chiar dacă procesul poate fi înțeles pentru că au fost multe procese electorale în 2024, legiferarea s-a făcut târziu și prin ordonanță de urgență. Comisia a transmis și recomandări României.
- Prin scrisoarea din 11 martie 2024, Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a solicitat avizul Comisiei de la Veneția asupra Ordonanței de urgență privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor europarlamentare din 2024 și a alegerilor locale din 2024. Solicitarea sa a fost însoțită de o scrisoare a lui Iulian Bulai, membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României și al APCE, care punea accentul pe aspecte ale textului pe care le considera problematice.
Comisia de la Veneția arată că „substanța revizuirii nu contravine standardelor internaționale”.
„În special, comasarea alegerilor locale și a alegerilor pentru Parlamentul European poate fi justificată într-un an în care a avut loc un număr excepțional de alegeri. Intrarea în funcție la câteva luni după alegeri este acceptabilă atât timp cât mandatul autorității în exercițiu nu este prelungit”, arată Comisia în concluziile raportului.
Cu toate acestea, potrivit Comisie de la Veneția, mai mult de patru luni este o perioadă lungă de timp: „Este posibil ca această coabitare să fi creat într-adevăr confuzie și, eventual, tensiuni. Reducerea cerinței privind durata de ședere este, de asemenea, acceptabilă în principiu, precum și modificarea componenței administrației electorale, care a fost inevitabilă din cauza fuziunii alegerilor”.
România a adoptat târziu și prin ordonanță de urgență comasarea alegerilor
Comisia a mai concluzionat că stabilitatea legislației electorale este o cerință a securității juridice – un aspect fundamental al statului de drept – esențială pentru a asigura încrederea în alegeri și „proprietatea” sistemului electoral de către un număr cât mai mare de persoane din societate. Astfel, Comisia de la Veneția arată că România a adoptat târziu și prin ordonanță de urgență comasarea alegerilor, iar „modificările tardive cresc riscul ca administrația electorală și alegătorii să nu fie familiarizați corect cu procedura”.
„Codul de bune practici în materie electorală prevede că elementele fundamentale ale legislației electorale, în special componența comisiilor electorale, nu ar trebui să poată fi modificate cu mai puțin de un an înainte de alegeri. În cazul de față, componența comisiilor electorale a fost modificată prin OUG 21/2024 cu trei luni înainte de alegeri, ceea ce este foarte târziu. Această încălcare a principiului stabilității legislației electorale se datorează în mod substanțial adoptării foarte târzii a ordonanței. Comisia de la Veneția reamintește, de asemenea, că reformele destinate utilizării în cadrul unui scrutin trebuie să aibă loc suficient de devreme pentru a permite candidaților și alegătorilor să înțeleagă modificările, iar organismelor de management electoral să le înțeleagă și să le aplice. Potrivit unor părți interesate din România, nu a fost cazul. Comisia de la Veneția remarcă faptul că modificările tardive cresc riscul ca administrația electorală și alegătorii să nu fie familiarizați corect cu procedura”, se mai arată în raport.
Comisia critică „recurgerea frecventă a României” la ordonanțe de urgență și nu este prima dată când România primește o astfel de acuzație.
„După cum s-a remarcat deja într-o serie de avize anterioare ale Comisiei de la Veneția, recurgerea frecventă a României la ordonanțe de urgență (OUG) subminează calitatea legislativă, securitatea juridică și principiile democratice, inclusiv principiul separării puterilor. Acest lucru este deosebit de problematic în domeniul alegerilor, care sunt în centrul democrației. Contrar standardelor internaționale, adoptarea OUG 21/2024 nu a fost nici consensuală, nici rezultatul unei consultări publice adecvate. Codificarea legislației electorale poate contribui la evitarea revizuirilor frecvente ale legislației – inclusiv a revizuirilor tardive prin ordonanțe de urgență -, la asigurarea exhaustivității și coerenței cadrului juridic și, prin urmare, la îmbunătățirea încrederii în procesul electoral”, arată Comisia.
Prin urmare, Comisia de la Veneția recomandă autorităților române să se abțină în viitor de la legiferarea în materie electorală prin ordonanțe de urgență, cu excepția adoptării de norme privind aspecte și detalii tehnice. De asemenea, mai recomandă reglementarea prin lege a fuziunii alegerilor, în cazul în care această necesitate apare în viitor, cu mult timp înainte de data alegerilor respective.