Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie anterior în Programul ‘Rabla’ 2026 vor avea o nouă oportunitate de a solicita finanțare începând de marți, 25 august, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, pentru noile înscrieri va fi disponibilă suma totală de 93,737 milioane de lei, provenită din fondurile rezervate anterior, pentru care nu au fost parcurși toți pașii procedurali prevăzuți în cadrul programului.
‘Așa cum am anunțat încă de săptămâna trecută, începând de mâine vom redistribui sumele rămase disponibile în cadrul Programului Rabla Auto 2026. Este o nouă oportunitate pentru românii care nu au reușit să se înscrie în etapa anterioară și care doresc să beneficieze de sprijinul oferit prin acest program. Ne dorim ca fondurile disponibile să ajungă la cât mai mulți beneficiari și să susținem în continuare înnoirea parcului auto din România, prin încurajarea achiziției de autovehicule mai puțin poluante și mai eficiente’, a declarat președintele AFM, Florin Bănică, citat în comunicat.
Din totalul bugetului alocat acestei sesiuni, 70,312 milioane de lei sunt destinați pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, 20,45 milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi plug-in hibrid și autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, iar 2,975 milioane de lei pentru achiziționarea motocicletelor sau a motocicletelor electrice.
Sesiunea de înscriere va fi deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile, iar înscrierea se realizează prin aplicația online existentă pe site-ul AFM.
Pentru înscrierile care încep în data de 25 august, la ora 10:00, sunt valabile doar cererile de finanțare disponibile în aplicația informatică începând cu această dată și oră, care trebuie descărcate, completate și încărcate în aplicație la momentul depunerii.
În cadrul Programului ‘Rabla Auto’ 2026, persoanele fizice pot beneficia de următoarele ecotichete: 18.500 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.
La finalizarea procesului de înscriere în program, aplicația generează automat un număr de înregistrare și rezervă valoarea ecotichetelor solicitate, în limita bugetului disponibil.
Ulterior, în termen de 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitantul trebuie să completeze în aplicație seria de șasiu a autovehiculului uzat, să încarce documentele prevăzute în Ghidul de finanțare și să selecteze un producător validat.


