in ,

O pisicuţă a devenit celebră după ce a fost furată pentru a fi folosită într-o tentativă de jaf la o bancă din Maryland – FOTO

O pisicuţă a devenit celebră după ce a fost furată pentru a fi folosită într-o tentativă de jaf la o bancă din Maryland – FOTO

Un bărbat este acuzat că a încercat să jefuiască o bancă din statul american Maryland folosind o pisicuţă pe care, potrivit anchetatorilor, o furase cu doar câteva minute înainte.

Magnolia, o pisicuţă alb-negru din rasa comună cunoscută sub denumirea de „tuxedo”,  în vârstă de trei luni şi jumătate, a fost furată dintr-un magazin local de animale de companie de către un bărbat a cărui identitate nu a fost făcută publică de poliţie. Potrivit autorităţilor, suspectul a fugit din magazin către o sucursală din apropiere a PNC Bank, unde ar fi folosit pisicuţa în timpul tentativei de jaf.

Poliţia din comitatul Prince George a anunţat că agenţii au intervenit la faţa locului şi l-au reţinut pe suspect.

„Pisica a fost returnată” după arestarea suspectului, a transmis departamentul de poliţie într-un comunicat remis The Guardian.

Autorităţile au precizat că nu au fost raportate persoane rănite şi au refuzat să dezvăluie identitatea suspectului sau alte detalii despre caz, motivând că ancheta privind acest incident – care are toate şansele să intre în galeria celor mai bizare infracţiuni consemnate în Statele Unite – este încă în desfăşurare.

Totuşi, o postare pe reţelele sociale a adăpostului pentru animale Beltsville Community Cats a oferit informaţii suplimentare.

În postare, organizaţia a identificat pisicuţa implicată în presupusa tentativă eşuată de jaf drept Magnolia, un pui de pisică alb-negru în vârstă de trei luni şi jumătate.

Reprezentanţii adăpostului au relatat că suspectul a luat-o pe Magnolia din spaţiul destinat adopţiilor din magazinul Pet Supplies Plus din Beltsville, a traversat parcarea cu ea până la o sucursală PNC Bank şi „a încercat să o folosească drept complice într-o tentativă de jaf”.

„I-a cerut directorului băncii să ţină pisicuţa în braţe cât timp scria un bilet, apoi i-a înmânat biletul unui casier, cerând să îi fie predată toată suma de bani”, se arată în postare.

„Din fericire, jaful a eşuat, suspectul a fost arestat, iar Magnolia a fost găsită teafără şi nevătămată în biroul directorului băncii, unde cei doi au legat o prietenie după experienţa prin care au trecut împreună”, este relatarea depe reţelele sociale,

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Băncile din Grecia donează 160 de milioane de euro pentru modernizarea marilor universităţi

Băncile din Grecia donează 160 de milioane de euro pentru modernizarea marilor universităţi

Sondaj CNBC: Americanii devin tot mai pesimişti, iar Donald Trump este considerat principalul responsabil pentru deteriorarea perspectivelor economice

Sondaj CNBC: Americanii devin tot mai pesimişti, iar Donald Trump este considerat principalul responsabil pentru deteriorarea perspectivelor economice