in ,

O posibilă soluție pentru salvarea ghețarilor, bazată pe lâna oilor, testată de cercetătorii din Elveția

O posibilă soluție pentru salvarea ghețarilor, bazată pe lâna oilor, testată de cercetătorii din Elveția

În timp ce Elveția se luptă să țină sub control topirea ghețarilor, cercetătorii săi desfășoară un experiment neobișnuit în Alpi pentru a vedea dacă una dintre resursele naturale mai puțin apreciate ar putea fi de ajutor: lâna de oaie, relatează Reuters.

De mai mulți ani deja, în timpul verii, prelate sintetice sunt așezate peste zonele acoperite de gheață și zăpadă pentru a reflecta lumina soarelui și a reduce absorbția căldurii, în contextul în care încălzirea globală topește calotele de gheață care au definit peisajul alpin timp de milenii.

Însă aceste prelate sunt fabricate, de obicei, din plastic și pot elibera microfibre poluante. Proiectul ”Keep It Wool”, coordonat de asociația ecologistă Summit Foundation și de Universitatea din Lausanne, folosește în schimb lâna oilor pentru a încetini topirea ghețarului Tsanfleuron din vestul Elveției.

Căldura record din vara acestui an a topit zăpada de pe ghețari cu câteva săptămâni mai devreme decât de obicei, ducând aproape inevitabil la o pierdere și mai mare de gheață – considerată responsabilă pentru agravarea alunecărilor de teren, precum cea care a devastat satul Blatten în 2025, și care a declanșat viitura de proporții cataclismice de săptămâna trecută din Munții Himalaya.

Managerul de proiect, Timothee Steiner, a declarat că echipa sa a dorit să exploreze o alternativă biodegradabilă, găsind în același timp o utilizare pentru lâna elvețiană, din care 40%-70% este aruncată în fiecare an.

Patru studenți la masterat au avut această idee și au lucrat pentru a o testa.

În iunie, două prototipuri de pături din lână fabricate de compania elvețiană Fisolan au fost așezate pe o suprafață de 200 de metri pătrați a ghețarului Tsanfleuron. Pe parcursul verii, cercetătorii au comparat performanța acestora cu cea a unei acoperiri geotextile convenționale.

Rezultatele preliminare au depășit așteptările.

Timothee Steiner a afirmat că măsurătorile efectuate la fiecare două săptămâni au arătat că învelișurile din lână au limitat topirea la fel de bine ca și cele sintetice.

Niklaus Saegesser, de la compania Fisolan, a declarat că a fost surprins de durabilitatea materialului: ”Credeam că nu va fi suficient de stabil”.

Studentul Elliot Gaffiot a spus că echipa sa nu era sigură la ce să se aștepte. ”Acum avem un rezultat pe care îl putem vedea și chiar atinge. A funcționat incredibil de bine”, a dezvăluit el.

Însă susținătorii proiectului subliniază că păturile din lână nu reprezintă o soluție la încălzirea globală.

Doar aproximativ 0,02% din suprafața ghețarilor din Elveția este acoperită de folii protectoare, iar oamenii de știință afirmă că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, produse în principal prin arderea combustibililor fosili, rămâne singura măsură semnificativă pe termen lung pentru a încetini topirea gheții.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bosnia a arestat aproximativ 100 de migranți ilegali la frontiera cu Croația

Bosnia a arestat aproximativ 100 de migranți ilegali la frontiera cu Croația

Auto – F1: Kimi Antonelli a ignorat speculațiile despre trecerea sa la Ferrari

Auto – F1: Kimi Antonelli a ignorat speculațiile despre trecerea sa la Ferrari