in ,

O profesoară din Arad, selectată în premieră de ONU printre cei 11 autori mondiali care vor pune bazele „Educaţiei Viitorului”: „Nu am trimis o lucrare academică scrisă într-un turn de fildeş, ci o propunere construită din experienţă practică”

O profesoară din Arad, selectată în premieră de ONU printre cei 11 autori mondiali care vor pune bazele „Educaţiei Viitorului”: „Nu am trimis o lucrare academică scrisă într-un turn de fildeş, ci o propunere construită din experienţă practică”

Profesoara Roxana Voştinar, fondatoarea centrului educaţional „Learning Together” din Arad, a fost selectată de ONU printre cei 11 autori mondiali care vor pune bazele „Educaţiei Viitorului”, aceasta fiind o premieră pentru educaţia românească. Lucrarea sa propune o schimbare radicală de paradigmă: trecerea de la educaţia bazată pe simpla acumulare de cunoştinţe la o educaţie văzută ca un ecosistem. potrivit cadrului didactic, modelul pedagogic prezentat nu este unul teoretic, ci este rezultatul a peste zece ani de practică directă cu elevii şi părinţii din Arad. „Nu am trimis o lucrare academică scrisă într-un turn de fildeş, am trimis o propunere construită din experienţă practică”, spune profesoara.

Potrivit unui comunicat remis News.ro, Roxana Voştinar marchează o performanţă academică de excepţie la nivel internaţional. Lucrarea sa, intitulată „From Learners to Leaders: Building a Self-Sustaining Education Ecosystem for Youth Empowerment in Least Developed Countries”, a fost selectată de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) pentru a face parte din documentele de referinţă ale celui de-al patrulea LDC Future Forum. Ea devine astfel unul dintre cei 11 autori selectaţi la nivel mondial care vor contribui la modelarea politicilor educaţionale ce vor fi dezbătute în cadrul forumului organizat de UN-OHRLLS.

Modelul „Learning Together” devine reper internaţional

Lucrarea propune o schimbare radicală de paradigmă: trecerea de la educaţia bazată pe simpla acumulare de cunoştinţe la o educaţie văzută ca un ecosistem. Modelul pedagogic prezentat nu este unul teoretic, ci este rezultatul a peste 10 ani de practică directă cu elevii şi părinţii din Arad.

„Nu am trimis o lucrare academică scrisă într-un turn de fildeş, am trimis o propunere construită din experienţă practică. Selecţia ONU îmi confirmă faptul că ceea ce construim la Arad are relevanţă globală. Atunci când şcoala, familia şi comunitatea funcţionează separat, copiii pierd. Modelul nostru îi transformă pe aceşti actori într-un sistem coerent care creşte lideri, nu doar simpli executanţi”, a declarat Roxana Voştinar.

Potrivit comunicatului citat, performanţa profesoarei din Arad este cu atât mai notabilă cu cât procesul de selecţie a fost unul riguros şi parcurs în totalitate individual. Fără mentori sau sprijin instituţional, profesoara din Arad a navigat singură comunicarea complexă cu organismele internaţionale.

„Am ales să încerc la nivel internaţional pentru că am simţit că ideile mele nu îşi găseau locul în discuţiile locale. Nu a fost un gest de protest, ci un act de încredere în modelul pedagogic pe care îl aplicăm zi de zi. Din octombrie şi până acum a fost o perioadă intensă, dar să fii pe o listă de 11 autori la nivel mondial este o validare care merită orice efort”, completează autoarea.

Lucrarea este publicată pe site-ul oficial al ONU şi serveşte drept bază pentru discuţiile ce vor avea loc la Future Forum of Education (Finlanda, 2026). Evenimentul reuneşte cercetători, decidenţi politici şi reprezentanţi ai societăţii civile pentru a găsi soluţii prin care populaţia tânără să devină motorul dezvoltării durabile.

După această validare internaţională, Roxana Voştinar lucrează la o carte dedicată modelului pedagogic dezvoltat la centrul „Learning Together”. Obiectivul său este transformarea acestui sistem într-un reper naţional, oferind o soluţie viabilă pentru golurile lăsate de sistemul public de educaţie.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Primele norme UE pentru protejarea pisicilor şi câinilor împotriva abuzurilor: Microciparea obligatorie, interzicerea reproducţiei animalelor cu trăsături conformaţionale excesive

Primele norme UE pentru protejarea pisicilor şi câinilor împotriva abuzurilor: Microciparea obligatorie, interzicerea reproducţiei animalelor cu trăsături conformaţionale excesive

Galatasaray, în ziua în care se împlinesc 24 de ani de la titlul câştigat cu Mircea Lucescu: “Nu te vom uita, Luce”

Galatasaray, în ziua în care se împlinesc 24 de ani de la titlul câştigat cu Mircea Lucescu: “Nu te vom uita, Luce”