O româncă și un german, căutați pentru omor calificat în Germania, au fost prinși în Satu Mare

”La data de 8 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare-Serviciul de Investigaţii Criminale au pus în executare două mandate europene de arestare, emise de autorităţile din Germania, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunii de omor calificat. În urma activităţilor investigative desfăşurate, poliţiştii au identificat, pe raza municipiului Satu Mare, o femeie de 36 de ani, din judeţul Maramureş”, a transmis, duminică seară, IPJ Satu Mare.

Sursa citată a precizat că cea de-a doua persoană, un bărbat de 39 de ani, cetăţean german, a fost depistată în Petea, la Punctul de Trecere al Frontierei România-Ungaria.

”Cele două persoane sunt bănuite de comiterea infracţiunii de omor calificat, pe teritoriul Germaniei. Faţă de acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind depusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii români colaborează cu autorităţile germane, în sprijinul anchetei în curs.

Scandal cu legea pensiilor militare: ‘Vom depune ‘amicus curiae’ la CCR!’

Anchetă – Crima organizată s-a infiltrat în piața brânzei de lux. Sume incredibile vehiculate pe piața neagră