O serie de cutremure puternice au zguduit Guatemala – Cel puțin nouă persoane au murit

#image_title

Cel puțin două persoane au murit în urma unor cutremure produse în Guatemala. Trei seisme au avut loc într-un interval scurt de timp provocând pagube însemnate. Mai multe activități au fost suspendate.

O serie de cutremure puternice care au zguduit Guatemala marți au făcut cel puțin două victime și au provocat pagube materiale, a declarat un oficial al protecției civile din țara din America Centrală, potrivit Le Figaro.

„Din păcate, au fost confirmate pierderi umane” după o alunecare de teren care a îngropat un vehicul aflat pe un drum, a transmis oficialul.

Primul cutremur, cu magnitudinea de 4,8, a fost înregistrat la ora locală 15:11, iar al doilea, cu magnitudinea de 5,6, a apărut o jumătate de oră mai târziu. Acesta a avut epicentrul la aproximativ 20 km sud de capitală, la o adâncime mică, conform datelor furnizate de US Geological Survey (USGS).

Al treilea cutremur cu magnitudinea de 4,8 a zguduit din nou capitala la scurt timp după primele două seisme. Președintele Guatemalei, Bernardo Arévalo, a suspendat cursurile școlare de miercuri și a declarat zi liberă în trei departamente din zonele afectate. Seria de cutremure a fost urmată de cel puțin 35 de replici cu magnitudine mai mică.

America Centrală se confruntă frecvent cu cutremure deoarece se află în locul în care se întâlnesc două plăci tectonice.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Cupa Mondială a Cluburilor: Maresca (Chelsea), “foarte fericit şi mândru” să înfrunte PSG sau Real Madrid în finală

FOTO Răzvan Marin s-a căsătorit civil. Cine este și cu ce se ocupă aleasa internaționalului român