O treime din publicul britanic este împotriva revenirii ducelui și ducesei de Sussex, Harry și Meghan, în Regatul Unit, majoritatea oamenilor fiind nesiguri cu privire la această mișcare neașteptată, pe măsură ce națiunea preia vestea șocantă a deciziei celor doi privind revenirea în Marea Britanie, transmite DPA care citează un sondaj de opinie YouGov realizat joi pe un eșantion de 5.810 adulți.
Conform sondajului, 33% dintre britanici cred că fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și fosta vedetă din ‘Suits’ nu ar trebui să se întoarcă, în timp ce 45% declară că nu au o părere despre acest subiect.
Mai puțin de un sfert (21%) au fost în favoarea mutării familiei Sussex din SUA.
Ducii de Sussex s-a mutat în California în urmă cu mai bine de șase ani, în mijlocul crizei supranumite ‘Megxit’, care a fost urmată de certuri familiale continue și de o serie de acuzații la adresa prințului William și a prințesei Kate de Wales dar și la adresa regelui Charles și a reginei Camilla.
Însă acum, Harry și Meghan urmează să se întoarcă la sfârșitul acestei luni pentru a locui într-o reședință non-regală în afara Londrei, după ce i-au înscris deja pe prințul Archie și pe prințesa Lilibet în școli britanice.
Prim-ministrul Andy Burnham nu a vrut să vorbească despre aranjamentele de securitate ale lui Harry și Meghan în Marea Britanie, spunând că finanțarea acestora este o ‘chestiune privată’ și ‘le urăm mult succes în acțiunile pe care le fac’.
Rămân fără răspuns întrebările dacă contribuabilii vor plăti factura pentru securitatea lor și motivul exact al deciziei acestora, întrucât ducii de Sussex nu au comentat încă public, menționează DPA.
Planurile cuplului au fost o surpriză pentru mulți miercuri seară, chiar și regele aflând despre ele abia cu trei zile înainte de a fi făcute publice.
Sondajul YouGov a constatat că generația mai în vârstă era mai predispusă să spună că nu ar trebui să se întoarcă – 47% dintre cei peste 65 de ani considerând că ducii de Sussex nu ar trebui să se întoarcă, comparativ cu 24% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani.
Au circulat zvonuri cu privire la locul în care Harry și Meghan vor alege să se stabilească, sugestiile incluzând locații rurale în Cotswolds,
din Oxfordshire sau Gloucestershire, pe fondul speculațiilor cu privire la școlile pe care le-au ales pentru copiii lor.
Harry s-a confruntat cu o lungă bătălie juridică cu Ministerul de Interne cu privire la aranjamentele de securitate pentru el și familia sa în Marea Britanie, după ce nivelul său de protecție s-a schimbat când a renunțat la poziția de membru al familiei regale în 2020.
La sfârșitul lunii iunie, el încă aștepta o revizuire din partea Consiliului de Gestionare a Riscurilor, parte a procesului prin care Comitetul Executiv pentru Protecția Casei Regale și a Personalităților Publice (Ravec) se pronunță asupra solicitărilor sale de securitate – iar el și echipa sa de securitate lucrau pentru a încerca să se asigure că vizita sa din iulie putea să se desfășoare în siguranță.
Deciziile individuale privind securitatea pentru personalități publice cheie – inclusiv membri ai familiei regale – sunt luate de Ravec, care include Ministerul de Interne, Poliția Metropolitană și Casa Regală.
Archie și Lili sunt așteptați să înceapă noile lor școli la începutul lunii septembrie.
Prințul și prințesa de Wales nu au reacționat public la știre, dar fostul corespondent regal BBC, Peter Hunt, a sugerat că William
ar fi ‘apoplectic’.
Prințul William – viitorul rege – s-a înstrăinat de fratele său în urma afirmațiilor controversate ale lui Harry despre familia regală din perioada ‘Megxit-ului’.
În controversatele sale memorii, ‘Spare’, Harry a susținut că William l-a atacat fizic într-o dispută legată de Meghan și că fratele său și Kate l-au încurajat să poarte o uniformă nazistă la o petrecere costumată în 2005 și au ‘izbucnit’ în râs când au văzut-o.
Ducii de Sussex au mai susținut, într-un interviu cu Oprah Winfrey, că un membru al familiei regale, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a făcut o remarcă rasistă despre nuanța pielii fiului lor înainte de a se naște.
Ducii de Sussex își păstrează casele din Montecito, California, și Portugalia, în timp ce ducesa va continua să-și conducă brandul de lifestyle,
As Ever, de la noua lor bază de pe teren britanic.


