in ,

Oana Gheorghiu: Este cazul să ne uităm, cel puţin la nivelul Bucureştiului, toate companiile care deţin clădiri ale statului român şi care se ocupă cu lucrul ăsta, probabil că trebuie făcută o singură companie centralizată, eficientizată

Oana Gheorghiu: Este cazul să ne uităm, cel puţin la nivelul Bucureştiului, toate companiile care deţin clădiri ale statului român şi care se ocupă cu lucrul ăsta, probabil că trebuie făcută o singură companie centralizată, eficientizată

Compania Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A., care are 36 de angajaţi şi patru membri ai Consiliului de Administraţie şi administrează clădirea Palatul C.F.R. din Bucureşti, plătind conducerii companiei sute de mii de lei anual, nu este singura care se ocupă de închirieri de clădiri ale statului român, a afirmat vicepremierul interimar Oana Gheorghiu. Ea a explicat ce anume a atras atenţia asupra companiei care administrează Palatul C.F.R.

”Ce am observat, că nu este singura companie care închiriază clădiri ale statului român. Avem mai multe astfel de companii şi atunci cred că este cazul să ne uităm, cel puţin la nivelul Bucureştiului, toate companiile care deţin clădiri ale statului român şi care se ocupă cu lucrul ăsta probabil că trebuie făcută o singură companie centralizată, eficientizată”, a afirmat Oana Gheorghiu, vineri seară, la B1 TV.
Ea a explicat că societatea Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A. a atras atenţia autorităţilor după un accident cu un lift, produs în urmă cu două luni.
”Această companie ne-a atras atenţia pentru că este compania care gestionează şi mentenanţa Palatului C.F.R., acolo unde ştiţi că liftul a căzut cu şapte oameni care au fost răniţi. Ea, practic, gestionează această clădire, închiriază altor instituţii ale statului şi probabil intermediază reparaţii, pentru că nu cred că face ea însăşi aceste reparaţii la lifturi. Sunt convinsă că poate fi eficientizată şi pe baza documentelor pe care le-am văzut şi de la Corpul de Control şi de la Curtea de Conturi poate să fie eficientizată şi putem să avem, pentru că sunt multe… În acest moment trebuie să vedem ce decizie putem lua pe baza legislaţiei pe care o avem”, a mai afirmat viceprim-ministrul interimar.
Oana Gheorghiu a subliniat că membrii CA ai companiei care se ocupă de administrarea Palatului C.F.R. au contracte până în 2028, iar în cazul în care ar fi daţi afară, ministrul care ar lua o astfel de decizie ar risca să i se impute sumele pe care aceştia le-ar cere până a finalul mandatului.
”Această companie are un Consiliu de Administraţie care este în mandat până în 2028. Dacă încerci să faci ceva, ei trebuie să voteze. Ei desigur că nu vor vota niciodată o fuziune. Am experimentat şi la Electrocentrale Grup greutatea asta. Dacă cumva decizi să faci peste Consiliul de administraţie, practic să-i dai afară, va trebui să le plăteşti toţi banii pe care i-ar fi încasat până la finalul mandatului. Şi vreau să vă spun că nimeni îşi asumă să facă asta, pentru că se poate întoarce şi împotriva ministrului care ar lua această decizie, se poate întoarce Curtea de Conturi să-i ceară banii pe care îi plătesc acolo. Au fost făcute aceste contracte într-un mod în care practic proprietarul, cel care deţine compania, Ministerul Transporturilor în speţa de faţă, nu poate să facă foarte multe lucruri”, a mai spus vicepremierul interimar.
Oana Gheorghiu a postat, vineri, pe reţelele de soializare, un mesaj în care scria că I. L. Caragiale ar fi foarte invidios ”că n-a trăit să o vadă şi pe asta”, ea prezentând cazul unei companii de stat, Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A., care administrează clădirea Palatul C.F.R. din Bucureşti, cu 36 de angajaţi şi 4 membri ai Consiliului de Administraţie, al cărei unic obiect de activitate este să închirieze spaţiile dintr-o clădire a statului către alte instituţii ale statului. Potrivit lui Gheorghiu, anual, sumele încasate de conducerea societăţii se ridică la 334.944 lei pentru membrii CA şi 291.552 lei pentru directorul general.
Un lift în care se aflau şapte persoane a căzut în gol, în 21 mai, la Ministerul Transporturilor. ISU Bucureşti-Ilfov a anunţat că toate persoanele au fost scoase din interior şi au fost evaluate de medici. Cinci dintre ele au acuzat dureri. Primele date ale anchetei au arătat că frânele de siguranţă nu au funcţionat.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

ANAR anunţă că informaţia potrivit căreia oamenii ar urma să plătească taxe sau să fie pedepsiţi penal pentru că folosesc apa din fântânile proprii este falsă: Oamenii pot folosi apa din fântâni fără a avea nevoie de aviz de gospodărire

ANAR anunţă că informaţia potrivit căreia oamenii ar urma să plătească taxe sau să fie pedepsiţi penal pentru că folosesc apa din fântânile proprii este falsă: Oamenii pot folosi apa din fântâni fără a avea nevoie de aviz de gospodărire

Nicuşor Dan: Alegerile anticipate, un subiect neserios. Reprezintă un semn de imaturitate politică şi vorbesc în general despre clasa politică / Pare o abordare pentru 5% în plus sau în minus, e imatură din partea celor care vântură ideea asta

Nicuşor Dan: Alegerile anticipate, un subiect neserios. Reprezintă un semn de imaturitate politică şi vorbesc în general despre clasa politică / Pare o abordare pentru 5% în plus sau în minus, e imatură din partea celor care vântură ideea asta