in ,

Oana Gheorghiu prezintă un document al Guvernului Ciolacu, avizat şi de Grindeanu, ca ministru al Transporturilor, privind companii de stat care ar putea fi listate la bursă: Dovada minciunii domnului ”Nu Ne Vindem Ţara” Sorin Grindeanu

Vicepremierul demis Oana Gheorghiu prezintă un document al Guvernului Ciolacu, avizat inclusiv de Sorin Grindeanu, ca ministru al Transporturilor, care are ca temă identificarea întreprinderilor publice din domeniile energiei şi al transporturilor care ar putea face obiectul listării pe o piaţă reglementată, potrivit Jalonului 443 din cadrul PNRR (”Cel puţin 3 companii de stat listate/de tip lease/restructurate în domeniul energiei şi al transporturilor”) şi despre care afirmă că este ”Dovada minciunii domnului «Nu Ne Vindem Ţara» Sorin Grindeanu”.

”Dovada minciunii domnului «Nu Ne Vindem Ţara» Sorin Grindeanu. Ieri, în Parlament, domnul preşedinte PSD Sorin Grindeanu a dărâmat Guvernul pentru a opri listarea companiilor de stat. Însă anul trecut, domnul ministru PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu a avizat listarea la bursă a următoarelor companii de stat: TAROM, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., Societatea Carpatica Feroviar România S.A., Compania Naţională Aeroportul International Timişoara Traian Vuia”, arată Oana Gheorghiu, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Documentul, un memorandum, prevede la concluzii: ”Faţă de cele prezentate, Secretariatul General al Guvernului propune ca, pentru a putea implementa Ţinta 443 din PNRR, Guvernul României să aprobe lista finală a Întreprinderilor Publice care vor fi listate pe o piaţă reglementată, respectiv: Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune S.A. – CNCIR; Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A.; Societatea Carpatica Feroviar România S.A.”.

”Am primit acest document astăzi. Evident, am verificat autenticitatea sa şi am primit confirmarea că documentul este original. Documentul cuprinde lista de companii, argumentaţie, calendar, plan de acţiune. Toate aceste elemente, avizate de domnul Sorin Grindeanu. Ce mai zice documentul? că listarea companiilor de stat este recomandare OECD, că e obiectiv asumat prin PNRR, că e necesară pentru atingerea jalonului 443, că trebuie selectaţi intermediari autorizaţi, adoptate hotărâri de guvern, pregătite ofertele publice. Aşadar, domnul Sorin Grindeanu l-a dat jos pe Ilie Bolojan pentru că acesta din urmă voia listarea companiilor de stat. Adică exact ceea ce domnul Sorin Grindeanu avizase el însuşi anul trecut. Astăzi, domnul Sorin Grindeanu este propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru”, a conchis Oana Gheorghiu.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Atacuri israeliene în mai multe regiuni din Liban, soldate cu patru morți

Atacuri israeliene în mai multe regiuni din Liban, soldate cu patru morți

Ilie Bolojan: Responsabilitatea totală pentru această criză este la PSD şi la cei care conduc acest partid / Aceşti oameni, inclusiv domnul Grindeanu, trebuie să aibă decenţa, dacă tot au demolat un guvern, să vină să spună asta-i soluţia noastră