in ,

Oana Ţoiu: Există această decizie clară între România şi SUA privind întâlnirea între cei doi preşedinţi. Preşedintele Nicuşor Dan a clarificat că, din perspectiva lui, este foarte important să fie finalizată lista livrabilelor care să fie negociate

Oana Ţoiu: Există această decizie clară între România şi SUA privind întâlnirea între cei doi preşedinţi. Preşedintele Nicuşor Dan a clarificat că, din perspectiva lui, este foarte important să fie finalizată lista livrabilelor care să fie negociate

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a declarat marţi că există această decizie clară între România şi SUA privind întâlnirea între cei doi preşedinţi, iar preşedintele Nicuşor Dan a clarificat că, din perspectiva lui, este foarte important să fie finalizată lista livrabilelor care să fie negociate, în domenii cheie.

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a fost întrebată într-o conferinţă de presă când vor exista nişte informaţii concrete despre o vizită a preşedintelui Nicuşor Dan în Statele Unite.

“Există această decizie clară între România şi Statele Unite ale Americii privind întâlnirea între cei doi preşedinţi. Aşa cum ştiţi, preşedintele Donald Trump a şi transmis o scrisoare de apreciere pentru organizarea de către România şi Polonia, de către cei doi preşedinţi al Summitului B-9, un summit care s-a suprapus de altfel cu vizita preşedintelui Donald Trump în China, acesta fiind unul din motivele pentru care secretarul de stat Marco Rubio a fost în afara continentului în perioada respectivă, dar urmează să avansăm aceste discuţii şi pe parcursul acestei săptămâni. Până la finalul acestei săptămâni, aşa cum ştiţi, este o întâlnire a miniştrilor de externe al statelor aliate în format NATO”, a răspuns Ţoiu.

Ea a arătat că “preşedintele Nicuşor Dan a clarificat că, din perspectiva lui, este foarte important să fie finalizată lista livrabilelor care să fie negociate în domenii cheie, precum energia, economia, securitatea, investiţiile comune”.

“Au fost, de-a lungul ultimelor luni de zile, mai multe vizite, atât ale mele cât şi ale altor miniştri în Statele Unite ale Americii, unde o parte dintre rezultate au fost şi comunicate publicului larg, (..) ca investiţiile în energie nucleară să fie deblocate pentru prima dată după foarte mulţi ani, pentru avansul proiectelor de la Cernavodă. Avem, de asemenea, discuţii, din nou, (..) în ceea ce priveşte Coridorul Vertical. În dreptul României, atuul principal pe care îl aducem în discuţii ţine de tranzitul pe teritoriul României”, a menţionat Ţoiu.

Ministrul de Externe a mai spus că “preşedintele este cel care va anunţa în momentul în care va avea în lucru această vizită”.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dumitru Prunariu: Iașiul ar putea avea un cluster aerospațial

Dumitru Prunariu: Iașiul ar putea avea un cluster aerospațial

Două tinere românce sunt date dispărute în urma prăbuşirii unui bloc de locuinţe în estul Germaniei

Două tinere românce sunt date dispărute în urma prăbuşirii unui bloc de locuinţe în estul Germaniei