in ,

Oana Țoiu, vizită în SUA: Întâlniri în Congresul american și participarea la ministeriala pentru combaterea terorismului

Oana Țoiu, vizită în SUA: Întâlniri în Congresul american și participarea la ministeriala pentru combaterea terorismului

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii, a participat la ceremoniile de marcare a prezenței navei-școală ‘Mircea’ în SUA, precum și la evenimentele ocazionate de împlinirea a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență.

Țoiu a avut și o întâlnire cu studenții români de la Harvard.

Vizita a inclus, totodată, găzduirea la Atlantic Council a unei mese rotunde dedicate pașilor următori după Summitul NATO de la Ankara și colaborării România – SUA în domeniul economic și de securitate.

Ministrul a avut întrevederi cu membri ai Congresului SUA, între care Steve Daines, președintele Subcomitetului pentru Europa (Comitetul pentru Relații Externe al Senatului SUA), Mike Rogers și Pat Harrington, președinte, respectiv membru al Comitetului pentru Servicii Armate din Camera Reprezentanților; Joe Wilson, copreședinte al Comisiei Helsinki din Camera Reprezentanților, Gregory Meeks, reprezentant al statului New York, și Kevin Self, reprezentant al statului Texas, cu discuții axate pe Summitul NATO, prezența trupelor SUA pe teritoriul României și creșterea investițiilor și parteneriatelor economice, precum și a colaborării companiilor din România și SUA, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Țara noastră va găzdui pentru prima dată în toamnă Romania – United States Exchange Program pentru o delegație de consilieri din Congresul SUA și reprezentanți ai think-tankurilor americane, după încheierea în primăvară a acordului dintre Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Stat.

Joi, Oana Țoiu participă la Conferința Ministerială pe tema resurgenței terorismului politic, la invitația secretarului de stat Marco Rubio, pentru a prezenta episoadele din istoria României în care violența politică a fost un instrument al conducerilor totalitare.

”Experiența dureroasă a crimelor și a încarcerărilor politice ne face să susținem astăzi o agendă care vizează prevenția înainte ca violența să capete rădăcini, indiferent de ideologia care propagă violența ca instrument politic”, precizează MAE.

Ministrul va include și perspectiva UE în baza Protect EU: Agenda pentru prevenirea și combaterea terorismului și necesitatea unui focus pentru prevenirea radicalizării tinerilor în mediul online.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicații electronice din România și Republica Moldova a crescut cu 14%, în 2025

ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicații electronice din România și Republica Moldova a crescut cu 14%, în 2025

Aeroportul Internaţional Timişoara îşi suspendă temporar activitatea în luna noiembrie, pentru lucrări de reparaţii la pistă

Aeroportul Internaţional Timişoara îşi suspendă temporar activitatea în luna noiembrie, pentru lucrări de reparaţii la pistă