Odeta Nestor, fosta șefă a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a fost plasată luni în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Curții de Apel București.
Decizia instanței este definitivă.
Pe 17 iunie, Odeta Nestor a fost arestată preventiv de Tribunalul București, însă aceasta a contesta decizia la Curtea de Apel București, care a înlocuit măsura cu una mai blândă.
Direcția Națională Anticorupție preciza într-un comunicat transmis AGERPRES că două persoane au fost arestate preventiv într-un dosar de corupție: un cetățean bulgar R.D.M. – acuzat de dare de mită și N.C.O. – acuzată de complicitate la luare de mită, dare de mită și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că N.C.O. este Nestor Cristinela Odeta.
Procurorii susțin că, în perioada noiembrie 2025 – martie 2026, aceasta ar fi remis unui funcționar public din cadrul ONJN, colaborator autorizat în cauză, suma totală de 1.500 euro și 2.000 lei, direct, în legătură cu urgentarea și, respectiv, întârzierea îndeplinirii unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu.
De asemenea, ea l-ar fi determinat pe funcționarul respectiv să-i permită accesul la înscrisuri comunicate instituției publice, conținând informații nedestinate publicității, prin prezentarea și înmânarea acestora la aceeași dată.
În plus, ea ar fi înlesnit acceptarea de către un funcționar public din cadrul ONJN a promisiunii sumei totale de 100.000 euro făcute de cetățeanul bulgar, în numele și în interesul unui operator economic care își desfășoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc, în scopul finalizării unor verificări inițiate de ONJR, într-o manieră care să nu permită dispunerea față de operatorul economic vreunei sancțiuni.
Referitor la suma promisă de 100.000 de euro, procurorii spun că cetățeanul bulgar R.D.M. a remis 50.000 de euro în două tranșe (45.000 de euro și 5.000 de euro) pe data de 8 aprilie și restul de 50.000 de euro în data de 16 iunie, ocazie cu care a fost prins în flagrant.


