in ,

Oferta publică iniţială a SpaceX devine un test al încrederii investitorilor în Elon Musk

Oferta publică iniţială a SpaceX devine un test al încrederii investitorilor în Elon Musk

Debutul bursier al SpaceX, programat pentru vineri şi considerat cel mai mare IPO din istorie, este văzut de analişti ca un adevărat test al încrederii investitorilor în Elon Musk şi în capacitatea acestuia de a transforma viziuni ambiţioase în afaceri profitabile, transmite CNBC.

Compania urmăreşte o evaluare de aproximativ 1.750 de miliarde de dolari, ceea ce implică un raport preţ/profit de aproape 100, mult peste nivelurile unor giganţi precum Nvidia, evaluată la aproximativ 20–25 de ori profitul, sau Apple, la circa 10 ori profitul anual.

Investitorii sunt invitaţi să accepte nu doar această evaluare extrem de ridicată, ci şi structura de guvernanţă propusă de Musk, care ar urma să păstreze între 80% şi 85% din drepturile de vot ale companiei. Astfel de aranjamente au fost adesea privite cu reticenţă pe pieţele financiare, chiar şi în cazul unor companii cu un istoric solid de profitabilitate.

Matt Calkins, directorul general al companiei software Appian, a declarat pentru CNBC că oferta publică iniţială reprezintă ”un referendum asupra lui Elon Musk”.

”Investitorii par să aibă multă încredere în el pentru că a realizat multe lucruri până acum şi mizează pe capacitatea sa de a deschide pieţe complet noi. Totuşi, este o investiţie foarte speculativă”, a afirmat Calkins.

La rândul său, Ben Ritchie, director pentru acţiuni pe pieţe dezvoltate la Aberdeen Investments, consideră că IPO-ul va testa disponibilitatea investitorilor de a accepta un nou model de companie listată: evaluare foarte ridicată, drepturi limitate pentru acţionari şi dependenţă majoră de viziunea fondatorului.

Cu toate acestea, mulţi analişti rămân optimişti. Specialiştii de la New Street Research estimează că acţiunile SpaceX ar putea ajunge la 165 de dolari în următoarele 12 luni, ceea ce ar implica un potenţial de creştere de aproximativ 22% şi o evaluare de 2.300 de miliarde de dolari.

Potrivit acestora, oportunităţile din industria spaţială sunt vaste şi se vor dezvolta pe parcursul următorului deceniu. În scenariul lor de bază, SpaceX ar putea controla aproximativ 75% din piaţa viitoare a serviciilor şi infrastructurii spaţiale.

Într-un scenariu mai optimist, în care piaţa globală a economiei spaţiale se extinde mai rapid iar SpaceX obţine o cotă de 50%, valoarea teoretică a acţiunii ar putea urca până la 330 de dolari.

Există însă şi voci prudente. James Dow, profesor de finanţe la London Business School, avertizează că o mare parte din evaluarea actuală se bazează pe presupuneri privind activitatea companiei peste două decenii.

”Valoarea SpaceX depinde foarte mult de ceea ce va face compania peste 20 de ani. Dar peste 20 de ani Elon Musk va fi la o vârstă înaintată şi nu ştim ce rol va mai avea. Evaluarea este inevitabil foarte legată de persoana sa, iar acesta reprezintă unul dintre cele mai importante riscuri”, a declarat Dow.

Listarea SpaceX este urmărită cu atenţie de întreaga industrie financiară, deoarece succesul sau eşecul acesteia ar putea influenţa apetitul investitorilor pentru viitoarele oferte publice ale marilor companii din domeniul inteligenţei artificiale şi al tehnologiilor spaţiale.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cupa Mondială 2026: Naţionala Iranului a efectuat un antrenament deschis la Tijuana

Cupa Mondială 2026: Naţionala Iranului a efectuat un antrenament deschis la Tijuana

Războiul din Ucraina – Un atac din partea Rusiei provoacă moartea unei femei, în nord-estul ţării

Războiul din Ucraina – Un atac din partea Rusiei provoacă moartea unei femei, în nord-estul ţării