”Denis Alibec revine în tricoul roş-albastru la aproape şapte ani după ce a evoluat ultima dată pentru Campioana României. Atacantul cu 9 goluri şi 10 assist-uri din acţiune în sezonul recent încheiat al Superligii, care se află în cantonamentul echipei naţionale, a semnat contractul la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia şi se va prezenta la pregătire în luna iunie. Clubul nostru îi doreşte să aibă parte de cât mai multe succese alături de colegii săi!”, se arată în comunicatul clubului, potrivit Agerpres.
Lui Alibec îi expirase contractul cu Farul Constanţa la finalul sezonului recent încheiat.
Produs al Centrului de Copii şi Juniori al Farului, Denis Alibec a purtat în ultimul sezon de 16 ori banderola de căpitan al echipei.
Alibec a cucerit titlul de campion al României cu trei echipe în România, Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Farul.
Alibec este al doilea transfer anunţat de FCSB pentru noul sezon, după cel al fundaşului bosniac Daniel Graovac (CFR Cluj), venit tot liber de contract.