in ,

Oficiali americani şi iranieni poartă discuţii indirecte la nivel inferior la Doha, potrivit unei surse CNN. Trump ar fi luat în calcul revenirea la un război total, potrivit WSJ

Oficiali americani şi iranieni poartă discuţii indirecte la nivel inferior la Doha, potrivit unei surse CNN. Trump ar fi luat în calcul revenirea la un război total, potrivit  WSJ

Oficiali americani şi iranieni poartă miercuri, la Doha, discuţii tehnice indirecte la nivel inferior, prin intermediul unor mediatori din Qatar şi Pakistan, a declarat pentru CNN o sursă diplomatică la curent cu negocierile.

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, şi ginerele preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner, care nu participă personal la discuţii, s-au întâlnit marţi la Doha cu prim-ministrul Qatarului pentru a pregăti terenul pentru negocierile indirecte de miercuri, a adăugat sursa.

Iranul a declarat marţi că nu se va întâlni cu înalţii reprezentanţi ai SUA care au zburat în regiune în urma izbucnirii ostilităţilor, ceea ce afectează perspectivele unei păci durabile între cele două ţări, potrivit Reuters.

Oficialii iranieni au mai afirmat că cele două părţi trebuie să clarifice mai întâi termenii acordului de încetare a focului semnat în urmă cu două săptămâni, înainte de a putea aborda subiecte mai delicate, precum eventualele restricţii impuse programului său nuclear.
Discuţiile de miercuri dintre Iran şi Qatar vor viza punerea în aplicare a memorandumului dintre Teheran şi SUA, precum şi activele îngheţate ale Iranului, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Esmaeil Baghaei.

FĂRĂ ÎNTÂLNIRI DIRECTE SUA-IRAN

Ministerul Afacerilor Externe al Qatarului a declarat că întâlnirea de marţi dintre Witkoff, Kushner şi mediatorii din Qatar a analizat ultimele evoluţii ale negocierilor dintre Statele Unite şi Iran în cadrul memorandumului de înţelegere dintre cele două părţi, precum şi eforturile de consolidare a securităţii şi stabilităţii în regiune prin dialog şi diplomaţie. Întâlnirea a abordat, de asemenea, armistiţiul din Liban „şi a subliniat importanţa stabilizării acestuia şi a valorificării sale pentru a păstra unitatea, suveranitatea şi stabilitatea Libanului”, a precizat ministerul.

Qatarul a mai menţionat că discuţiile tehnice dintre Iran şi Statele Unite continuă, dar că, în prezent, nu au loc întâlniri la nivel înalt între cele două părţi.

Între timp, în Liban: în ciuda unui acord negociat de SUA şi semnat vineri între Israel şi Liban, armata israeliană a declarat că a lovit un membru al Hezbollah în zona Manzala din sudul Libanului, în apropierea „zonei de securitate” unde forţele israeliene operau marţi.

Omanul a prezentat recent o propunere Statelor Unite şi altor aliaţi cu privire la viitorul Strâmtorii Ormuz, potrivit unui diplomat regional şi unei surse americane familiarizate cu subiectul.

Evoluţiile au indicat că cele două părţi – SUA şi Iranul –  sunt la mare distanţă în ceea ce priveşte pilonii-cheie ai cadrului iniţial, care prevede ca Iranul să ridice blocada asupra Strâmtorii Ormuz în schimbul unor stimulente financiare şi stabileşte o perioadă de 60 de zile de negocieri pentru a ajunge la un acord de pace permanent.

Ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, şi trimisul special Steve Witkoff au sosit la Doha pentru ceea ce Casa Albă a descris drept discuţii „la nivel înalt”, dar Iranul şi ţara gazdă, Qatarul, au declarat că se vor întâlni cu mediatorii, şi nu cu reprezentanţii iranieni înşişi. Qatarul a precizat că prim-ministrul şeicul Mohammed bin Abdulrahman al-Thani s-a numărat printre cei care s-au întâlnit cu Witkoff şi Kushner.

„Nu a fost programată nicio întâlnire, la niciun nivel, cu partea americană pentru zilele următoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Esmaeil Baghaei.

TRUMP A LUAT ÎN CALCUL REVENIREA LA UN RĂZBOI TOTAL – WSJ

În căutarea unor modalităţi de a ieşi din impas, Trump a luat în calcul revenirea la un război total, purtând discuţii cu secretarul apărării Pete Hegseth şi cu şeful Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, cu privire la lansarea unor noi atacuri, a relatat The Wall Street Journal (WSJ), citând surse americane familiarizate cu discuţiile. Însă, deocamdată, Trump, care a ameninţat public Iranul cu noi atacuri, a decis să acorde mai mult timp diplomaţiei, se arată în articol.

Traficul maritim a fost parţial reluat prin strâmtoare, care gestiona o cincime din petrolul şi gazul natural lichefiat la nivel mondial înainte de izbucnirea războiului, pe 28 februarie.

Însă oficialii iranieni au declarat că au dreptul de a gestiona traficul împreună cu Omanul, aliat al SUA, care se află de cealaltă parte a acestei căi navigabile strategice, şi că vor impune taxe de trecere la jumătatea lunii august, când expiră perioada de 60 de zile.

„Suveranitatea asupra Strâmtorii Ormuz aparţine Iranului şi Omanului, iar traficul în strâmtoare este supus unor acorduri stabilite de Iran”, a declarat la televiziunea de stat principalul negociator al Iranului, Mohammed Bagher Ghalibaf.

Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a afirmat că Iranul nu va putea percepe taxe de trecere pe această cale navigabilă internaţională, declarând în cadrul emisiunii „The Michael Knowles Show”: „Situaţia nu se va încheia cu iranienii percepând taxe de trecere de la navele care traversează Strâmtoarea Ormuz”.

Vance a mai afirmat în interviul înregistrat luni, dar difuzat marţi, că fluxurile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz au revenit la nivelurile dinainte de război, depăşindu-le chiar în unele zile, fără a cita cifre.

EFECTE ECONOMICE ÎNTR-O SITUAŢIE INCERTĂ

În ciuda incertitudinii, preţurile petrolului au scăzut începând cu sfârşitul săptămânii, când SUA au bombardat instalaţii militare iraniene ca răspuns la atacurile cu drone asupra navelor comerciale, iar Iranul a atacat obiective militare americane din Kuweit şi Bahrain.

Economiile vulnerabile ar putea însă să rămână expuse riscului creşterii preţurilor la alimente şi combustibili chiar şi după ce pieţele energetice se vor calma, a declarat marţi agenţia ONU pentru comerţ şi dezvoltare.

Războiul a determinat creşterea inflaţiei globale şi l-a pus pe Trump sub presiune politică înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, care vor decide controlul asupra Congresului SUA. Atât Trump, cât şi secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, îi îndeamnă pe comercianţii cu amănuntul de benzină să scadă preţurile.

Acordul provizoriu dintre SUA şi Iran prevede, de asemenea, încetarea conflictului dintre Israel şi gruparea militantă Hezbollah din Liban, susţinută de Iran. Însă puternicul preşedinte al parlamentului libanez, Nabih Berri, un aliat al Hezbollah, a pus la îndoială un acord-cadru separat, negociat de SUA, între Liban şi Israel, menit să pună capăt acelui război. Analiştii au afirmat că acordul riscă să consolideze o situaţie de impas, legând retragerea Israelului din sudul Libanului de dezarmarea grupării Hezbollah.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sorin Grindeanu: Realitatea e că Ilie Bolojan a preluat pe persoană fizică PNL, practic a dat afară liberali şi a dus şoşocari / PSD are în acest moment 127 de parlamentari. N-am pornit niciun fel de vânătoare de neafiliaţi

Sorin Grindeanu: Realitatea e că Ilie Bolojan a preluat pe persoană fizică PNL, practic a dat afară liberali şi a dus şoşocari / PSD are în acest moment 127 de parlamentari. N-am pornit niciun fel de vânătoare de neafiliaţi

Opt persoane care vindeau droguri în judeţul Cluj, inclusiv ”pe datorie” sau contra unor bunuri, reţinute / Reţeaua era condusă de o femeie, care stabilea care consumatori erau de încredere

Opt persoane care vindeau droguri în judeţul Cluj, inclusiv ”pe datorie” sau contra unor bunuri, reţinute / Reţeaua era condusă de o femeie, care stabilea care consumatori erau de încredere