Oliver Kahn, la Bordeaux, pentru o posibilă preluare a clubului

”A fost o întâlnire serioasă, cu oameni serioşi”, ”destul de hotărâţi”, a declarat, pentru AFP, preşedinta zonei metropolitane, Christine Bost, după ce s-a întâlnit cu fostul portar al lui Bayern Munchen, însoţit de Jacques-Henri Eyraud, fostul preşedinte al clubului Oympique de Marseille şi partenerul său de afacer.

”Ceea ce mi se pare să predomine în filosofia lor este proiectul sportiv şi asta mi se pare interesant şi important. Bineînţeles, există şi chestiunea financiară. Mai presus de toate, simţim dorinţa de a ajuta clubul din punct de vedere sportiv, iar acest lucru ne motivează şi pe noi. Am discutat şi despre viitorul stadionului. Uşile sunt deschise şi asta poate face parte din proiectul lor global”, a mai spus Bost.

Stadionul din Bordeaux, construit pentru EURO 2016, aparţine de Metropole Bordeaux, dar este exploatat de societatea SBA, filială a grupurilor BTP Vinci şi Fayat.

Kahn, care a adunat 86 de selecţii la naţionala Germaniei şi a jucat 632 de meciuri pentru Bayern, are 55 de ani, iar la începutul lunii ianuarie a confirmat în cotidianul Bild existenţa ”unor discuţii despre o eventuală implicare la Girondins Bordeaux”.

Girondins Bordeaux, pe care Kahn a înfruntat-o de două ori în carieră (în 1993 cu Karlsruhe, iar apoi în 1996, în finala Cupei UEFA, câştigată de Bayern), a demarat o procedură de redresare judiciară după ce a fost retrogradată administrativ din liga a doua în a patra, vara trecută, din cauza unei datorii estimate la 118 milioane de euro.

Clubul se află în continuare în proprietatea omului de afaceri hispano-luxemburghez Gerard Lopez şi este lider în grupa sa din N2.

Arbitru sancţionat discipinar de CONCACAF pentru că i-a cerut un autograf lui Messi

Tânără de 21 de ani, suspectată că, împreună cu doi bărbaţi, a înşelat cu 670.000 de lei un om de afaceri din Vâlcea. Cei trei au folosit un cont de social media, pretinzând că ar fi o femeie care îşi doreşte o relaţie