Aproximativ 45% din bugetul municipiului Slatina pentru anul acesta este destinat investițiilor, a declarat luni, după ședința Consiliului Local, primarul Mario De Mezzo, care a menționat că sunt instituții subordonate primăriei care vor avea un buget mai mare datorită rezultatelor, cum este cazul Clubului Sportiv Municipal.
Mario De Mezzo a punctat că tot investiții înseamnă și fondurile alocate către compania municipală Dezvoltare Urbană, care reabilitează spațiile verzi și locurile de joacă, iar printre proiectele mari se numără cele de anvelopare a blocurilor.
‘Toți banii de la Dezvoltare Urbană, din punctul meu de vedere, merg în dezvoltarea orașului, pentru locuri de joacă, terenul de sport, spații verzi, irigații. Asta înseamnă dezvoltare pentru oraș. (…) Avem, de asemenea, o sumă din împrumuturi contractată și aprobată pentru anul acesta, pe care ne dorim să o investim în anvelopările de blocuri, care depind în aceeași măsură de banii pe care și Guvernul i-a alocat. Avem excedentul bugetar pe care îl investim în totalitate anul acesta și avem suma de investiții efectivă din cadrul primăriei. Deci, în total, eu aș spune că undeva la la 40 – 45% din buget se duce în investiții’, a afirmat Mario De Mezzo.
Edilul a menționat că toate instituțiile din subordinea Consiliului Local și Primăriei Slatina au bugete mai mari anul acesta față de anul precedent și a exemplificat Asistența Socială și CSM Slatina, despre aceasta din urmă indicând că bugetul alocat este de 12 milioane lei, sumă care ar urma să acopere și eventuale cheltuieli cu jocurile echipei de handbal feminin în cupele europene în eventualitatea calificării.
‘Asistența socială are creștere, CSM-ul are o creștere foarte mare. Dacă ne ajută puțin Dumnezeu, anul viitor competițional jucăm în cupele europene la handbal. Cred că sunt singurul primar din țară la care directorul CSM a venit și a solicitat 11 milioane pentru echipa de handbal și eu i-am alocat 12 milioane. În general, primarii taie, dar pentru că echipa de handbal a mers atât de bine, pentru că antrenorii fac o echipă foarte bună și pentru că am previzionat faptul că vom juca poate în cupele europene, a trebuit să le alocăm fonduri din buget pentru a putea participa în aceste cupe. Susțin performanța cu tot ce pot și uitați-vă că în cei doi ani de mandat, echipa de handbal, există posibilitatea foarte puternică să jucăm în cupe europene, mai avem două meciuri și dacă facem o remiză din două meciuri, jucăm în cupe europene. Bianca Toma, la tenis de masă spulberă tot, nu-i ține nimeni piept. La box, îl avem pe Arun, care are posibilitatea să fie unul dintre singurii doi jucători de box în lotul olimpic al României. La judo avem de asemenea un campion european. La fotbal avem de asemenea performanță față de un parcurs foarte bun al echipei. Nu ne-am atins în totalitate obiectivul pentru că n-am rămas în play-off, am mers în play-out, dar suntem pe locul 1 în play-out. Creștem ca performanță și ca rezultat’, a mai argumentat primarul Mario De Mezzo.
Totodată, potrivit acestuia, nu este nici o instituție subordonată municipalității care să sufere tăieri de buget în acest an.


