in ,

Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei

Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei

Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

‘Știm cu toții că în urma unor săpături de întreținere, unor săpături în cimitir, colegii au descoperit oseminte umane, au anunțat IPJ-ul care a venit și a preluat cercetarea și activitatea de a săpa pentru a vedea ce altceva se mai ascunde. S-au găsit sute de oase umane pe care IPJ-ul le-a luat pentru anchetă, însă un lucru extrem de grav, s-au descoperit în urma săpăturilor saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID-ului. Au data de înhumare pe ele, sunt saci speciali cum se foloseau în perioada COVID-ului și ei au fost descoperiți în urma cercetărilor suplimentare și au fost luați de Poliția Română. De ce acest lucru dă o nouă dimensiune aceste infracțiuni este pentru că în acea perioadă înhumările aveau un regim special’, a declarat Mario De Mezzo.

Edilul a menționat că în situația în care locurile de înhumare sunt părăsite, administratorul cimitirului are obligația să înhumeze osemintele găsite în același loc, într-o nișă specială, nu în alt loc sau într-o groapă comună.

‘În contractul, în regulamentul de organizare și funcționare al serviciului (…) scrie foarte clar, cu subiect și predicat la articolul 20, în situația concesionării locurilor de înhumare părăsite și în care se găsesc oseminte, concesionarii, adică firma, au obligația de a le înhuma în nișe amenajate special în același loc. (…) Regulamentul spune nu că trebuie să faci o groapă comună, regulamentul spune foarte specific: au obligația de a le înhuma în nișe amenajate în același loc’, a adăugat primarul.

Maro De Mezzo a aminitit un incident petrecut în urmă cu câțiva ani, când fostul administrator privat al cimitirului ar fi tăiat cu drujba un sicriu în care se afla corpul unei persoane decedate astfel încât să încapă într-o groapă ale cărei dimensiuni erau mai mici față de cele ale coșciugului ce trebuia coborât pentru înhumare.

‘Cred că cel mai elocvent exemplu (…) (fostul administrator n.r.) a venit cu drujba, a tăiat coșciugul în fața familiei și a spus: ‘băgați-l, că acum intră!’. Nu mai vorbim de cinism, nu mai vorbim de inumanitate, vorbim de niște lucruri despre care eu nu cred că au precedent sau comparație, echivalent în această lume, poate în cele mai sălbatice locuri din acest pământ. Am reușit, după multe lupte în instanță, să preluăm cimitirul’, a mai spus Mario De Mezzo.

Primarul a punctat că administrarea cimitirului Strehareți a revenit la Primăria Slatina după ce concesionarul privat al serviciului de activități funerare a fost evacuat cu executor judecătoresc.

Mario De Mezzo a susținut că în imediata apropiere a gropii comune din care au fost ridicați săptămâna trecută aproximativ 20 de saci cu oseminte umane mai este încă o groapă similară.

‘Eu, în calitate de primar, am spus: sunt două cripte identice, turnate amândouă recent. Sub prima criptă, întâmplător, am găsit oseminte. Eu am solicitat parchetului și IPJ-ului, eu, primarul, nu procurorul de caz, nu Inspectoratul de Poliție, eu, primarul, i-am solicitat Parchetului, sapă, sapă și sub a doua criptă, sigur vor fi oseminte. Mi-a răspuns că nu sunt indicii suficient de clare ca să facă acest lucru. Poftim? Măi, ce ai vrea, să iasă oasele singure la suprafață să spună ‘suntem aici’? Măi, cum adică dacă la 50 de centimetri găsești zeci de saci cu sute de oseminte umane? În fața conștiinței tale, a jurământului pe care l-ai făcut să respecți această lege și în fața lui Dumnezeu și a comunității în slujba căreia ești, cum poți să spui că nu sunt indicii suficiente? Cum poți să spui acest lucru? E o anomalie’, a afirmat Mario de Mezzo.

Primarul municipiului Slatina a cerut anchetatorilor, pe care i-a criticat susținând că se mișcă ‘cu viteza melcului’, să ‘își facă treaba’ și să afle adevărul.

‘Dar ultimul punct pe lista mea de discuție astăzi este un semnal de alarmă pe care îl trag față de cei care instrumentează acest dosar penal, atât organele de poliție, cât și Parchetul. Aș vrea să pun o întrebare retorică și ușor ironică. Dacă era o situație identică, din punctul de vedere al gravității, în care eu aș fi fost cel acuzat, vă garantez că aș fi fost deja plimbat cu cătușe la mâini și arătat întregii țări. Astăzi, Parchetul împreună cu IPJ-ul se mișcă cu viteza melcului și resping solicitări legitime ale Primăriei Slatina de parcă nu-și doresc să afle adevărul. (…) Nu avem un om interogat deja în acest dosar, nu există. Nici administratorul firmei nu a fost chemat să răspundă la întrebări, să spună ce a făcut. Până în ziua de azi, a trecut o săptămână și nimeni în acest dosar nu a fost audiat. Nimeni. Ce așteptăm? Să distrugă documentele? Să le modifice cum îi ajută pe ei? Să le schimbe? Rog și somez în același timp Inspectoratul Județean (de Poliție Olt n.r) și Parchetul să își facă treaba pentru că aici vorbim despre un oraș întreg care a fost călcat în picioare prea mult timp’, a mai spus De Mezzo.

Mai mulți saci cu oseminte au fost descoperiți pe 16 septembrie în cimitirul Strehareți din Slatina, de angajații care făceau săpături specifice activităților funerare. Primarul municipiului, Mario De Mezzo, l-a acuzat pe fostul administrator privat al cimitirului, evacuat cu executor în urmă cu două săptămâni, că ar fi scos rămășițele umane pentru a elibera unele locuri de veci.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au scos de sub respectiva criptă, pe 16 septembrie, șase saci cu oseminte, iar pe 18 septembrie au mai scos încă 13 saci cu oseminte din aceeași groapă

‘La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 12:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi identificat mai multe oseminte într-o groapă dintr-un cimitir din municipiul Slatina. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Slatina, care, din primele verificări, au identificat mai multe oseminte ce păreau a fi de proveniență umană. Osemintele au fost ridicate în vederea stabilirii provenienței acestora și a clarificării tuturor aspectelor de interes pentru cauză’, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Cimitirul Strehareți din municipiul Slatina a revenit la începutul lunii septembrie în administrarea municipiului Slatina, după evacuarea cu executor judecătoresc a administratorului privat care gestiona acest serviciu de 16 ani.

Cimitirul Strehareți din Slatina, cel mai mare din municipiu, a fost concesionat de Primăria Slatina în urmă cu 16 ani, spre administrare, unei firme private. În ultimii ani, nemulțumirile populației față de modul de administrare a cimitirului și taxele percepute de societatea în cauză au fost frecvente, astfel că în urmă cu doi ani municipalitatea a început demersurile pentru încetarea contractului cu firma concesionară și revenirea serviciului în administrarea primăriei.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Călin Georgescu – adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune

Călin Georgescu – adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune

Mass-media cărora li s-a interzis accesul la Casa Albă dau în judecată administrația Trump

Mass-media cărora li s-a interzis accesul la Casa Albă dau în judecată administrația Trump