Linia de gardă a Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Slatina este în prezent acoperită cu cardiologi, după angajarea unui nou medic, unitatea sanitară nemaifiind nevoită să apeleze la medici interniști pentru completarea gărzilor, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, medicul Florin Popa.
Medicul David Ciolacu Orăscu, care și-a încheiat rezidențiatul la Craiova, a promovat examenul de ocupare a postului de la SJU Slatina și are și diplomă internațională în domeniul chirurgiei intervenționale. El și-a început activitatea în această săptămână și s-a alăturat echipei de cardiologi de la SJU Slatina din care fac parte alți șase medici, unul fiind însă în prezent în concediu de creștere a copilului.
‘Doctorul David Ciolacu are și pregătire în cardiologie intervențională, are o diplomă internațională în acest sens și în viitorul apropiat va face demersuri să o echivaleze în așa fel încât să poată să desfășoare și activitate în cardiologia intervențională’, a explicat Florin Popa.
Venirea noului medic este importantă pentru secție, care în ultimii ani s-a confruntat cu un deficit de cardiologi, iar conducerea spitalului urmărește în continuare creșterea numărului de specialiști. În prezent sunt șase cardiologi, dintre care unul lucrează în ambulatoriu, iar linia de gardă este susținută și cu ajutorul medicilor rezidenți.
‘Acum acoperim linia de gardă, ne ajută și medicii rezidenți și avem linie de gardă completă. Avem șase cardiologi, din care unul este în ambulatoriu’, a precizat directorul medical.
Încă un cardiolog ar putea fi angajat până la finalul acestui an, pe un post de medic specialist scos la concurs, pentru care, potrivit directorului medical al SJU Slatina, este deja un candidat înscris.
‘Ușor, ușor se conturează o echipă de cardiologie la Slatina. Bine ar fi și ideal ar fi pentru noi să avem un minim de 10 cardiologi. După care putem să discutăm și de partea de cardiologie intervențională’, a afirmat Florin Popa.
SJU Slatina realizează în prezent periodic proceduri de cardiologie intervențională, cu sprijinul medicului Eugen Țieranu de la Craiova, în funcție de disponibilitatea acestuia. După echivalarea diplomei internaționale a medicului Ciolacu Orăscu, spitalul ar urma să aibă primul medic cardiolog intervenționist propriu.
‘În momentul în care doctorul Ciolacu Orăscu își va echivala diploma internațională în cardiologie intervențională, vom avea și noi primul nostru cardiolog intervenționist la Slatina. Iar domnul doctor Alexandru Belu care este penultimul venit la noi, face și dânsul la momentul acesta pregătirea pentru cardiologie intervențională, la București’, a declarat Florin Popa.
Directorul medical al SJU Slatina a precizat că obiectivul conducerii unității medicale este formarea unei echipe proprii, care să permită, cu sprijinul medicilor de la Craiova, ca procedurile de cardiologie intervențională să poată fi realizate zilnic la Slatina, nu doar periodic, cum se întâmplă în prezent.
‘Bineînțeles că nu se face primăvară cu o floare, dar ajutați puțin de colegii de la Craiova vom face cardiologie intervențională zilnic la Slatina. Deocamdată se face periodic, în funcție și de programul liber al domnului doctor Eugen Țiereanu, de la Craiova’, a mai explicat Florin Popa.
Într-o postare pe pagina de Facebook, reprezentanții SJU Slatina notează că noul medic cardiolog spune că a ales să lucreze la Slatina după ce a văzut potențialul secției și al spitalului și consideră că dezvoltarea echipei este esențială pentru ca secția să devină autonomă.
‘Am venit aici pentru că am văzut potențialul acestei secții și acestui spital. Suntem la început de drum, clădim etapă cu etapă, este nevoie de timp. Important este să întregim echipa și să facem secția complet funcțională, să devenim autonomi’, a transmis medicul David Aurel Ciolacu Orăscu.
Potrivit acestuia, activitatea într-un spital județean presupune atât un volum mare de muncă, cât și posibilitatea de a trata cazuri diverse și grave, inclusiv prin asumarea deciziilor medicale în timpul gărzilor.
Medicul David Aurel Ciolacu Orăscu are 33 de ani, este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și este căsătorit și tatăl a trei copii, potrivit informațiilor publicate de SJU Slatina.

