Fermierii din județul Olt obțin în acest an producții bune la floarea-soarelui și porumb și vor obține profit, după mai mulți ani în care seceta a redus puternic randamentele, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Ion Drăgoi.
‘Da (fermierii vor obține profit n.r.), dar mult redus din cauza prețului grâului. Cheltuiala pe hectar a ajuns la 5.000 de lei, iar din vânzarea recoltei de grâu un fermier a obținut circa 5.000, până la 6.000 de lei. Prețul grâului este de aproximativ 80 de bani de kilogram, dar după ce s-a scăzut și transportul a mai rămas fermierului 76 de bani pe kilogram’, a spus Drăgoi.
Șeful DAJ Olt a menționat că la floarea-soarelui au fost recoltate aproximativ 65-70% din cele 65.000 de hectare cultivate, iar producția medie este estimată să ajungă la circa 3.000 de kilograme la hectar. Potrivit lui Ion Drăgoi, randamentul este mai bun decât estimările de la începutul campaniei, fiind și suprafețe unde s-au obținut peste 4.000 de kilograme la hectar.
‘A crescut producția medie față de perioada de început a recoltatului, pentru că am avut și zone în care am făcut și 4.200, cele mai slabe au fost de 2.000 și ceva de kilograme pe hectar. Este o calitate bună’, a declarat directorul DAJ Olt.
Porumbul a fost recoltat pe o suprafață de aproximativ 25.000 de hectare din cele 75.000 cultivate în județ, însă ritmul este mai lent deoarece cultura nu este încă suficient de uscată. Producția este estimată la cinci până la șase tone la hectar pe suprafețele neirigate, în timp ce pe terenurile irigate ar putea ajunge la 12 – 14 tone la hectar.
‘Porumbul, anul acesta, la noi județ a fost bun, nu știu în alte județe, dar la noi au fost bun. Recoltarea va dura probabil până în octombrie, nu este încă suficient de uscat’, a spus Ion Drăgoi.
Prețurile pentru floarea-soarelui și porumb sunt similare celor din anul precedent, respectiv 2,2 – 2,4 lei pe kilogramul de semințe de floarea soarelui și circa 90 de bani pe kilogramul de boabe de porumb, însă aceste culturi sunt profitabile datorită producțiilor bune, a menționat Drăgoi.
Șeful DAJ Olt a menționat că problemele cu depozitarea recoltei de floarea-soarelui au fost rezolvate în ultimele două săptămâni, după ce la începutul campaniei fermierii avertizau că bazele de depozitare erau aproape pline cu grâu și rapiță. Presiunea asupra silozurilor s-a redus după ce au fost vândute cantități de rapiță și au fost făcute livrări pentru producția de ulei și pentru export.
‘Cu depozitarea e bine acum, am avut un șoc, așa, prima dată, dar văd că acum au luat floarea – soarelui și fermele avicole, spre exemplu. S-a vândut din rapiță, s-a vândut și de ulei și la export. Deci va fi spațiu și pentru depozitare, pentru că atunci când recoltează fermierii știu unde se duce producția, au avut contracte, a fost preluată din câmp’, a explicat directorul DAJ Olt.


