in ,

Olt: Supraproducție de varză; legumicultorii susțin că donează varza celor dispuși să o recolteze

Olt: Supraproducție de varză; legumicultorii susțin că donează varza celor dispuși să o recolteze

Producătorii de varză se confruntă de câteva zile cu supraproducție, situație în care prețul de vânzare de la poarta fermei a ajuns sub costul de producție, iar mulți legumicultori au decis fie să doneze cantități mari celor dispuși să recolteze varza, fie să o folosească pentru hrana animalelor ori să o toace cu utilajele pe teren, potrivit președintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel.

‘Varza timpurie ori te pricopsește, ori te nenorocește, se pare ca asta e situația de acum cu varza timpurie, în câmp. E 50 de bani kilogramul, adică nu rentează. Nu știu dacă ați văzut, pe Facebook. Săptămâna trecută, era cineva chiar din Olt, zicea că donează 10 tone de varză, dar să vină cineva să o recolteze. Dacă se vinde la 50 de bani – 70 de bani kilogramul de acasă … Numai că în piață e tot 1,50 – 2 lei kilogramul. Deci cine a mizat pe varza timpurie în câmp, anul ăsta nu a fost bine. A scăzut și puterea de cumpărare a românilor, dar nu chiar așa, roșia încă e 7-8 lei, 9 lei, 10 lei kilogramul, de acasă, castravetele am înțeles că a rămas la 1,50 lei pe kilogram, când e 2 lei, când e 3 lei pe kilogram, dar la varză a fost nenorocire’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Ion Păunel.

Acesta a menționat că varza timpurie este un produs sensibil la condițiile meteo și a fost afectată de ploile din ultimele zile.

‘Dacă a fost și vremea asta ploiasă, varza asta timpurie e cea mai sensibilă la ploi și dacă a ajuns la maturitate, crapă. Oricum, în două săptămâni se cam termină. Cine va avea varză de vară să vedem dacă va fi un preț bun sau rău. Varza timpurie la început a avut un preț bun, a fost un preț bun, până acum două săptămâni a fost 2 lei, 2,50 lei, 3 lei de acasă. Cam de 10 zile a început să scade prețul și acum e de 50 de bani pe kilogram. Dar s-a mai întâmplat (în alți ani n.r.) să ajungă la 50 de bani și s-a băgat sub brazdă. E supraproducție și cererea e mai mică decât oferta’, a spus Păunel.

Președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt a mai susținut că prețul scăzut nu e determinat de concurența produselor din import în cazul verzei, argumentând că în această perioadă varza de piață este produsă în România.

‘Varza acum nu se aduce din import, se aduc alte legume din import, dar nu varză. Și varza timpurie este o varză foarte perisabilă. În sensul că dacă avem condiții meteo-nefavorabile, vorbind aici de ploaie, grindină și așa mai departe, ea se depreciază imediat, crapă și nu o mai ia nimeni’, a adăugat Păunel.

El a afirmat că e posibilă o supraproducție și la cartoful timpuriu, tot un produs perisabil.

Tudor Neagu, un producător de varză din comuna Cilieni, una dintre localitățile cu cele mai mari suprafețe cu varză timpurie din județ, a explicat vineri, pentru AGERPRES, că supraproducția a fost determinată și condițiile meteo din primăvară, respectiv vremea rece care a întârziat plantarea treptată, majoritatea producătorilor fiind nevoiți să planteze în același timp.

‘S-a plantat cam toată varza odată din cauza timpului și s-a ajuns la supraproducție, de două săptămâni. S-a plantat toată odată și toată lumea a recoltat în același timp, iar piața nu a putut absorbi. De două săptămâni varza are un preț de 0,50 de bani pe kilogram, la engros, e bătaie de joc. Cantitatea a fost foarte mare, majoritatea oamenilor au tocat-o, a început să se strice, e și foarte perisabilă. De la ploi, a plouat, a dat căldura pe ea și nu mai rezistă, crapă, se strică la cotor. Avem destule cămine de bătrâni, case de copii, care nu-și dau interesul, puteau să vină, să o ia mai mult degeaba, dar nu-și dă interesul nimeni’, a spus legumicultorul din Cilieni.

Producătorul a precizat că el a avut varză timpurie cultivată pe o suprafață de 2,5 hectare, iar în Cilieni circa 70 din legumicultori au avut plantată tot varză timpurie, suprafața totală fiind de circa 100 de hectare.

‘Mulți au tocat-o, au băgat freza și au tocat-o pentru că trebuia să pregătească terenul pentru următoarea cultură, vor pune varză, vinete, pepeni. Eu am avut plantate 75 de mii de fire de varză, pe o suprafață de 2,4 hectare, cu investiție de 70 de mii de lei. Și am recoltat varza și am scos 80 de mii de lei. Am reușit să recuperăm investiția și restul, am tocat tot ce a rămas. S-a vândut foarte greu, în condiția că am cărat cu mașinile noastre. Și tot a mai rămas, s-a stricat și am tocat. Și acum trebuie să plantăm vânăta, să plantăm pepeni … Am dus în piață vreo 75 de tone’, a mai arătat legumicultorul Tudor Neagu.

Cultivarea verzei timpurii în câmp asigură producții rapide la final de primăvară. Se realizează prin răsaduri (50-60 zile), plantate la final de martie – aprilie, când solul ajunge la 8 grade Celsius. Se folosesc de obicei hibrizi cu vegetație scurtă, astfel încât recoltarea poate să înceapă în jur de jumătatea lunii mai. Deși are o dezvoltare rapidă spre final, cultura de varză timpurie este destul de pretențioasă la început, necesitând udări regulate și prășire pentru combaterea buruienilor.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tenis: Alexander Zverev este primul finalist la Roland Garros

Tenis: Alexander Zverev este primul finalist la Roland Garros

Fotbal: Mauricio Pochettino, selecționerul SUA, este favorit pentru a fi noul antrenor al lui AC Milan

Fotbal: Mauricio Pochettino, selecționerul SUA, este favorit pentru a fi noul antrenor al lui AC Milan