Mai multe teste pentru medicamente și vaccinuri au fost inițiate, ca parte a luptei împotriva epidemiei de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC), informează DPA.
Cu toate acestea, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a precizat marți că, chiar și în cazul în care medicamentele și vaccinurile se vor dovedi eficiente, va fi nevoie de câteva luni până când acestea vor deveni disponibile pentru toate persoanele afectate.
Prezent la Geneva, Vasee Moorthy, un reprezentant al OMS, a menționat existența unor date promițătoare furnizate de studiile preclinice, care urmează să fie analizate în cursul acestei săptămâni.
El a precizat că 50 de pacienți au fost deja incluși în primul studiu privind un medicament, desfășurat în trei centre de tratament. În total, studiul urmează să includă 10 centre, însă acest fapt va necesita personal calificat suplimentar pentru monitorizarea corespunzătoare a pacienților.
Douăzeci și cinci de persoane urmează un tratament profilactic experimental. Este vorba, în principal, despre rude care au intrat în contact direct cu o persoană infectată. Medicamentul are scopul de a preveni declanșarea bolii în cazul acestora.
De asemenea, primul studiu clinic privind un potențial vaccin, la care participă voluntari sănătoși, a început în Regatul Unit. Un al doilea studiu urmează să înceapă în această săptămână în Canada.
Studiile vor evalua reacția imunitară în urma administrării vaccinului. Primul vaccin a fost dezvoltat de Universitatea Oxford și Serum Institute din India, în timp ce al doilea vaccin a fost creat de compania Moderna.
Deși au fost dezvoltate deja vaccinuri pentru unele variante ale virusului Ebola, deocamdată nu există un vaccin omologat pentru tulpina virală Bundibugyo, care a ucis deja aproximativ 1.700 de persoane în RDC în timpul actualei epidemii.


