in ,

OMV Petrom şi grupul Renovatio obţin o finanţare de 47 milioane de euro pentru proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Oneşti). Acesta face parte din portofoliul de 1.000 de MW al Electrocentrale Borzeşti

OMV Petrom şi grupul Renovatio obţin o finanţare de 47 milioane de euro pentru proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Oneşti). Acesta face parte din portofoliul de 1.000 de MW al Electrocentrale Borzeşti

Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Oneşti), dezvoltat de OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, şi grupul Renovatio, a obţinut o finanţare de 47 de milioane de euro de la Banca Comercială Română pentru implementare. Creditul acoperă cel puţin 60% din valoarea totală a investiţiei.

Proiectul de la Gura Văii face parte din portofoliul de 1.000 de MW al Electrocentrale Borzeşti, deţinut de OMV Petrom (50%) şi Renovatio (50%).
OMV Petrom a anunţat, luni, implementarea, alături de grupul Renovatio, a proiectelor din portofoliul Electrocentrale Borzeşti continuă să fie realizată.
“Pentru implementarea proiectului eolian de la Gura Văii (CEE Oneşti), judeţul Bacău, compania de proiect a obţinut un credit de investiţii de 47 de milioane de euro de la Banca Comercială Română, care acoperă cel puţin 60% din valoarea totală a proiectului”, se arată într-un comunicat al OMV Petrom.
Investiţia de la Oneşti face parte din proiectele eoliene de 300 de MW pentru care OMV Petrom a anunţat recent decizia finală de investiţie.
“Obiectivul nostru este să depăşim 2,5 GW de capacitate instalată în proiecte de energie din surse regenerabile până în 2030, alături de partenerii noştri. Am dezvoltat un portofoliu diversificat de proiecte solare, eoliene şi hidro. Intrăm acum într-o nouă etapă, în care transformăm aceste proiecte în capacităţi de producţie: avem deja 70 MW în operare şi 1.500 MW în curs de dezvoltare. Proiectul de la Gura Văii – Oneşti este un pas important în consolidarea prezenţei noastre în producţia de energie regenerabilă din România”, a declarat Franck Neel, Membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Gaze & Energie.
Proiectul, cu o capacitate instalată de circa 50 MW, a primit toate avizele necesare.
Producţia anuală netă de energie electrică a parcului este estimată la aproximativ 110 GWh, se arată în document.
OMV Petrom a achiziţionat în 2024 o participaţie de 50% în Electrocentrale Borzeşti, companie care are în dezvoltare proiecte regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1.000 MW
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep în 2025. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.
OMV Petrom este listată la Bursă de Valori Bucureşti cu 28,1% din acţiuni liber tranzacţionabile. La sfârşitul anului 2025, acţionarii români deţineau circa 45% din acţiuni (din care statul român, deţinea 20,7%, iar 24,4% erau deţinute de fondurile de pensii din România, precum şi de alte persoane fizice şi entităţi juridice româneşti). OMV Aktiengesellschaft deţinea 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau deţinute de alţi investitori străini.
În perioada 2005 – 2025, compania a realizat investiţii de aproximativ 21 miliarde de euro.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal – CM 2026: Președintele FIFA răspunde criticilor la adresa Cupei Mondiale din SUA, Mexic și Canada

Fotbal – CM 2026: Președintele FIFA răspunde criticilor la adresa Cupei Mondiale din SUA, Mexic și Canada

Grindeanu: Susţinem reformele necesare, dar nu vom vota niciodată proiecte care slăbesc instituţiile statului sau îi pun pe români să plătească preţul incompetenţei altora / Ce legi sprijină PSD, ce legi nu va vota şi ce legi consideră că trebuie adoptate

Grindeanu: Susţinem reformele necesare, dar nu vom vota niciodată proiecte care slăbesc instituţiile statului sau îi pun pe români să plătească preţul incompetenţei altora / Ce legi sprijină PSD, ce legi nu va vota şi ce legi consideră că trebuie adoptate