in ,

ONJN: Deficiențele constatate de Curtea de Conturi pentru 2024 sunt remediate sau în curs de remediere

ONJN: Deficiențele constatate de Curtea de Conturi pentru 2024 sunt remediate sau în curs de remediere

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) susține că deficiențele constatate de Curtea de Conturi pentru anul 2024 sunt remediate sau în curs de remediere și că raportul întocmit vizează o perioadă anterioară preluării mandatului actualei conduceri, se arată într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

‘O parte dintre situațiile semnalate în raport au fost comunicate public de ONJN în urmă cu câteva luni, ocazie cu care a fost anunțată inițierea verificărilor și a măsurilor necesare cu privire la deficiențele identificate (diferențe de plată, manipulări ale GGR, lipsa monitorizării reale până în 2025). În prezent, ONJN a demarat procedurile pentru recuperarea sumelor neîncasate, a finalizat cinci rapoarte de integritate și are în lucru alte trei. Totodată, sunt în desfășurare controale la toți organizatorii de jocuri de noroc pentru ultimii cinci ani, precum și investigații privind posibila manipulare a venitului brut din jocuri de noroc (GGR)’, se arată în comunicat.

De asemenea, au fost inițiate proceduri disciplinare, iar ONJN se află într-un amplu proces de reorganizare instituțională și de digitalizare.

‘Am tratat punerea în aplicare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi ca pe o prioritate instituțională. Aceste măsuri sunt necesare, justificate și esențiale pentru restabilirea funcționalității, integrității și eficienței în activitatea ONJN. Constatările raportului pentru anul 2024 nu reprezintă o surpriză. O parte dintre aceste situații au fost deja făcute publice, iar instituția a acționat pentru verificarea lor, recuperarea eventualelor prejudicii și au fost demarate procedurile pentru digitalizare. ONJN își reconstruiește capacitatea instituțională de control, prevenție și intervenție. Procesul nu este unul simplu și necesită timp, dar schimbările sunt reale, vor fi confirmate prin raportul de follow up pe anul 2025 al Curții de Conturi și pot fi analizate și în raportul meu la un an de mandat, publicat recent pe site-ul instituției’, a declarat președintele ONJN, Vlad-Cristian Soare, citat în comunicat.

Curtea de Conturi a identificat abateri de conformitate semnificative și generalizate la ONJN, în urma unui audit care a stabilit un prejudiciu de 149,48 milioane de lei pentru bugetul statului, și a sesizat organele competente întrucât există indicii privind săvârșirea unor fapte sancționate de legea penală.

Conform auditului, prejudiciul rezultat în urma acestor abateri a fost determinat de lipsa de acțiune a ONJN, întrucât, în anul 2024, Oficiul nu a monitorizat și nu a controlat activitatea organizatorilor de jocuri de noroc și nu și-a îndeplinit atribuțiile legale.

Astfel, oficiul nu a verificat realitatea și exactitatea raportărilor periodice (lunare) ale organizatorilor de jocuri de noroc tradiționale și la distanță, în cadrul auditului fiind consemnate numeroase situații de neîndeplinire a obligațiilor de declarare și de plată a operatorilor licențiați.

Totodată, cu ocazia relicențierii (anuale) a operatorilor de jocuri de noroc la distanță, prin semnarea unor minute reprezentanții ONJN au validat în mod nereal și au certificat îndeplinirea de către aceștia a tuturor condițiilor prevăzute de lege în vederea obținerii licenței, respectiv de asigurare a accesului neîntrerupt, securizat, de la distanță, la serverul în oglindă, la serverul de siguranță situate pe teritoriul României, inclusiv la serverul central.

În plus, oficiul nu a analizat și nu a valorificat datele și rapoartele stocate de organizatorii de jocuri de noroc la distanță în serverele în oglindă și în serverele de siguranță.

În cadrul misiunii, auditorii au constatat: diferențe de taxă de autorizare în valoare estimată de 116.019.510 lei în sarcina operatorilor de jocuri de noroc de tip slot-machine, nedeclarată și neachitată ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 82/2023 și o diferență nedeclarată și neachitată reprezentând taxa de autorizare de 16.713.371 lei în cazul unei societăți comerciale.

Totodată, în cazul operatorilor de jocuri de noroc pentru pariuri în cotă fixă/bingo tv s-a constatat faptul că, în cazul a 10 operatori din totalul de 20, se înregistrează diferențe de taxă de autorizare lunară nedeclarată în cuantum total de 3.626.440 lei, calculate între valoarea declarată prin declarațiile lunare și valoarea ce rezultă din aplicarea procentului legal de 21% asupra veniturilor realizate de organizatori în perioada de raportare.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal – CM 2026: Americanii au fost ‘nedreptățiți’ prin cartonașul roșu acordat lui Balogun (Marco Rubio)

Fotbal – CM 2026: Americanii au fost ‘nedreptățiți’ prin cartonașul roșu acordat lui Balogun (Marco Rubio)

Fotbal – CM 2026: Lionel Scaloni, înaintea celui de-al 100-lea meci ca selecționer al Argentinei

Fotbal – CM 2026: Lionel Scaloni, înaintea celui de-al 100-lea meci ca selecționer al Argentinei