ONU îndeamnă, la Conferinţa Finanţării Dezvoltării din Spania, la ”relansarea motorului dezvoltării” împotriva ”haosului climatic”. ”Angajamentul de la Sevilla”, adoptat oficial, urmează să fie completat prin prin anunţuri unilaterale într-o ”Platformă de

#image_title

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a denunţat luni atacuri la adresa ”multilateralismului” şi a îndemnat la o ”relansare a motorului dezvoltării” împotriva ”haosului climatic” şi conflictelor internaţionale, într-o Conferinţă privind Finanţarea Dezvoltării (FIDA), relatează AFP.

”În prezent, dezvoltarea şi marele ei catalizator – cooperarea internaţională – se confruntă cu vânturi contrare masive”, a avertizat Guterres în prima zi a acestei întâlniri de patru zile organizată la Sevilla, în Spania, afectată de o căldură caniculară.

”Trăim într-o lume în care multilateralismul este pus la grea încercare. O lume cu o economie în ralanti, tensiuni comerciale tot mai mari şi bugete de ajutor decimate. O lume zguduită de inegalităţi, haos climatic şi conflicte dezlănţuite”, a continuat el.

În acest context, este necesară o ”accelerare a investiţiilor” şi o ”relansare a motorului dezvoltării”, a subliniat conducătorul ONU, îndemând comunitatea internaţională să investească ”în domeniile care au cel mai mare impact” – precum ”şcolile” şi ”energiile regenerabile”.

Această reuniune are loc într-un context extrem de sumbru al ajutorului destinat dezvoltării, lovit în plin de reducerea ajutorului umanitar decisă de către Donald Trump, care a desfiinţat 83% dintre finanţările programelor din străinătate ale Agenţiei dezvoltării USAID.

Cu un ajutor public în valoare de 83 de milioane de dolari în 2024, Statele Unite erau principalul donator al multor agenţii şi organizaţii nonguvernamentale (ONG), care se confruntă în prezent cu numeroase dificultăţi, cu atât mai mult cu cât şi alte capitale, ca Parisul şi Londra, şi-au redus şi ele ajutoarele.

SUA, ABSENTE

”Într-o lume în care comunitatea donatorilor se reduce în mod drastic şi dramatic, este timpul să facem un pas înainte”, a subliniat premierul spaniol Pedro Sánchez, care a îndemnat ca Conferinţa de la Sevilla să fie transformată într-o ”oportunitate” în vederea ”corectării” acestei traiectorii.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a criticat ”războiul comercial” impus de către Donald Trump, acuzat de ”uciderea” ţărilor sărace şi emergente, dar a recunoscut ”constrîngeri” ale capacităţilor de finanţare ale ţărilor bogate, legate de ”tensiuni” care apasă asupra finaţelor publice.

Nu este vorba despre a cere ”favoruri”, ci despre ”echitate” şi ”investiţii”, a subliniat omologul său kenyan William Ruto.

Aproximativ 50 de şefi de stat şi de guverne participă la această Conferinţă – denumită FIDA -, a ptra de acest fel din 2002 încoace.

Statele Unite nu au trimis pe nimeni. Ele au decis la mijlocul lui iunie s plece de la masa negocierilor, din cauza unui dezacord asupra unui text prezentat delegaţiilor.

În acest document – de 38 de pagini -, denumnit ”Angajamentul de la Sevilla”, se propune o serie de soluţii destinate ţărilor din Sud, care se confruntă, potrivit ONU, cu un ”deficit de finanţare estimat la 4.000 de miliarde de dolari pe an” în privinţa respectării obiectivelor de dezvolare stabilite în cadru Agendei 2030.

UN ”MESAJ ADRESAT CELOR PUTERNCI”

Acest lucru ”va necesita resurse la o scară şi într-un ritm fără precedent”, a avertizat luni preşedintele Băncii Mondiale (BM) Ajay Banga, care a îndemnat actorii dezvoltării să se mobilizeze împotriva ”creşterii datoriei” şi provocărilor reprezentate de modificările climatice.

”Ştim că nu sunt suficienţi bani de partea guvernamentală, a organizaţiilor filantropice sau instituţiilor de dezvoltare pentru a răspunde tuturor promisiunilor. De aceea avem nevoie de sctorul privat”, a subliniat el.

”Angajamentul de la Sevilla” – adoptat în mod oficial luni – îndeamnă în acest sens la o reaşezare a arhitecturii financiare internţaionale, la acordarea unui loc mai important ţărilor din Sud în instituţiile financiare şi la o mai bună cooperare împotriva evaziunii fiscale.

Acest document – care urmează să fie completat prin anunţuri unilaterale în cadrul unei ”Platforme de Acţiune” – nu este însă constrângător pe plan juridic.

Acest lucru deranjează ONG-rurile, care regretă o lipsă de ambiţie şi de solidaritate din partea ţărilor bogate.

Antonio Guterres a recunoscut, răspunzând unei întrebări AFP într-o conferinţă de presă, existenţa unor ”rezistenţe” şi le-a transmis un ”mesaj celor puternici” – ”este de preferat ca ei să reformeze mai degrabă sistemul acum, decât să aştepte şi să se lovească de rezistenţe atunci când raporturile de forţă se vor schimba”.

România a fost sancționată drastic pentru incidentele de la meciul cu Cipru

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, eliminată de Fluminense în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor. Brazilienii s-au impus cu 2-0