Marile puteri nu au reușit să se pună de acord asupra unui candidat care să-i succeadă lui Antonio Guterres în funcția de secretar general al ONU, o situație ce deschide calea unor noi posibile candidaturi, transmite joi AFP.
Toți cei șapte candidați actuali – patru femei și trei bărbați – au primit un aviz negativ din partea unor membri permanenți ai Consiliul de Securitate al ONU, care dispun de drept de veto, în cadrul unui vot în acest organism, au indicat surse diplomatice.
La finalul acestui vot care nu este deocamdată decât indicativ, niciunul dintre ei nu a reușit să evite un vot negativ din partea membrilor permanenți (China, Franța, Marea Britanie, Rusia, SUA).
Cel de-al doilea și ultim mandat de cinci ani al lui Guterres va lua sfârșit la 31 decembrie.
Până în prezent, fosta vicepreședintă costarican Rebeca Grynspan, în vârstă de 70 de ani, era plasată pe primul loc.
La ultimul vot, desfășurat cu ușile închise, cei 15 membri ai Consiliul de Securitate au votat pentru fiecare candidat cu mențiunea: ‘încurajez’, ‘descurajez’ sau ‘fără opinie’.
Pentru prima dată, însă, votul celor cinci membri permanenți a apărut în culori.
Cu nouă mențiuni ‘încurajez’, dintre care trei ale unor mari puteri, Rebeca Grynspan s-a clasat tot prima, însă a primit și cinci ‘descurajez’, dintre care două ale unor membri permanenți, și un ‘fără opinie’.
Ea a fost urmată de Carolyn Rodrigues-Birkett, 53 de ani, fost ministru de externe ale Guyanei (8 ‘încurajez’, dintre care trei de la membri permanenți), și actualul director general al AIEA, argentinianul Rafael Grossi, 65 de ani, (8 ‘încurajez’, dintre care două de la membri permanenți). Ambii au primit câte șase mențiuni ‘descurajez’, câte două de la membri permanenți ai Consiliului.
Fostul președinte senegalez Macky Sall și-a retras ulterior candidatura.
În acest context, Emiratele Arabe Unite au prezentat o nouă candidată, Lana Nusseibeh, secretar general în Ministerul de Externe și emisar special pe lângă ONU și UE, precum și fostă ambasadoare la ONU.
Conform unei tradiții geografice nu întotdeauna respectate, America Latină revendică de data aceasta funcția de secretar general. Totodată, multe țări fac presiuni pentru alegerea în premieră a unei femei la conducerea ONU.
Acest proces intervine în contextul în care ONU traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa, confruntându-se cu înmulțirea conflictelor, diviziuni persistente în Consiliul de Securitate și mari probleme financiare.

