Operaţiune de recuperare a doi turişti din Munţii Maramureşului

„Cei doi turişti cu vârste de 24 şi respectiv 26 ani aflaţi pe un traseu cu zăpadă, in unele locuri fiind şi gheaţa, au pierdut traseul abătându-se pe o porţiune de abrupt unde s-au blocat, iar unul din cei doi s-a accidentat la membrul inferior, nemaiputându-se deplasa. Au solicitat ajutor de urgenta la 112, fiind localizaţi de colegii de la STS Bistriţa care ne-au oferit extrem de rapid localizarea celor doi”, a precizat Dan Benga.

Potrivit acestuia, recuperarea celor doi tineri va fi dificilă din cauza terenului accidentat.

„Având în vedere locul în care se afla şi imposibilitatea de a-i extrage pedestru, salvatorii montani de la Salvamont Maramureş şi Salvamont Borşa vor urca la cei doi cu corzi, colţari, pioleţi şi roll-up (targa speciala pentru extracţie – n.r.) pentru a reuşi să îi coboare în siguranţă la baza muntelui”, a adăugat Dan Benga.

Directorul Salvamont a mai precizat, pentru AGERPRES, că ziua de sâmbătă, a fost încurajatoare pentru excursii montane, cer senin, soare şi vizibilitate atmosferică foarte bună, însă pe munte există porţiuni cu zăpadă sau gheaţă.

„Cei care ajung pe munte trebuie să ştie că situaţia la peste 1.000 de metri altitudine, poate fi diferită de locul din care se pleacă. Pe munte încă mai există porţiuni însemnate cu zăpadă sau gheaţă care pot pune în pericol pe cei nepregătiţi”, a subliniat Dan Benga, conform Agerpres.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Crin Antonescu are un mesaj clar pentru serviciile secrete şi justiţie: Nu se va mai face!

Întrebarea de pe buzele tuturor: Când va purta Zelenski costum? Dezvăluiri făcute de designerul președintelui ucrainean: