Oprea: Parteneriatul dintre Romaero şi Aeroplex înseamnă transfer de tehnologie şi locuri de muncă stabile

Parteneriatul dintre Romaero SA şi Aeroplex Central Europe Ltd. înseamnă în primul rând tehnologie, dar şi locuri de muncă stabile în România, a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, după inaugurarea proiectului de colaborare dintre cele două companii, alături de omologul său din Ungaria, Marton Nagy.

„Concret, acest parteneriat înseamnă că vom primi transfer de tehnologie, înseamnă că vom învăţa să reparăm şi să întreţinem Airbus, noi fiind specializaţi în Boeing. Înseamnă că vom primi avioane la reparat de la parteneri şi partenerii noştri de la Aeroplex. Avem o colaborare bună cu ei, care a început deja. Înseamnă că vom avea locuri de muncă stabile în România şi înseamnă că vom putea să creştem salariile la Romaero pentru a deveni şi mai competitivi”, a precizat Oprea.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


Potrivit acestuia, Romaero are trei direcţii principale de acţiune: de întreţinere şi reparare a avioanelor civile, de piese şi piese de schimb pentru industrie şi partea de mentenanţă şi reparaţii pentru avioane militare. „Avem aici, în România, anumite capacităţi tehnice care au unicitate în Europa, avem contracte, avem încărcare, avem forţă de muncă specializată”, a mai spus ministrul Economiei.

El a precizat, totodată, că joi a fost semnat un memorandum cu o companie poloneză pentru transfer de tehnologie şi pentru a fi „mai performanţi în repararea avioanelor C-130 Hercule”.

În discursul susţinut la inaugurarea proiectului, ministrul Oprea a declarat că „a crezut mereu în Romaero, în acest brand românesc, care poate să ajungă din nou să fie o companie dedicată aviaţiei”. „Felul în care am găsit Romaero atunci când am intrat în minister şi nu era singura companie de aviaţie care nu era într-o formă foarte bună, unde statul român era acţionar, ne-a ambiţionat şi am zis că noi vrem să facem avioane. Nu vrem să facem blocuri, pentru că fiind foarte aproape de Bucureşti, valoarea activelor era destul de râvnită de foarte mulţi care s-ar fi bucurat ca Romaero să nu mai performeze”, a mai afirmat ministrul.

Oprea a menţionat că, la momentul respectiv, soluţia potrivită era ca Romaero să intre în insolvenţă „pentru că este un mijloc prin care poţi să redresezi o companie dacă ai un plan bine structurat”.

Ministrul Economiei a mai arătat că Romaero SA şi Aeroplex Central Europe Ltd. nu trebuie să fie în competiţie, mai ales că în această zonă a Europei ele sunt complementare.

„Suntem complementari şi împreună, în această zonă a Europei, putem să aducem mult mai mult business şi să facem împreună mult mai mult profit. Este un exemplu şi sper să fie un exemplu pentru toată Europa. Cred că vom fi citaţi în curând ca unul dintre exemplele de bună practică. Deopotrivă şi Tarom are de reparat avioane şi Wizz are de reparat avioane şi dacă noi oferim servicii bune, nu au unde să se ducă în altă parte. De aceea, pentru că niciuna dintre părţi nu şi-a propus să facă caritate, ci ne-am propus să facem profit, împreună putem să ne creştem cifra de afaceri, împreună putem să facem acel profit mai mare şi bineînţeles, să plătim salarii mai bune către echipele noastre”, a mai afirmat Radu-Ştefan Oprea.

La eveniment, alături de oficiali ai Guvernului României şi ai Guvernului Ungariei, au fost prezenţi reprezentanţi ai celor două companii, precum şi lideri din industria aeronautică şi personalităţi din sectorul aviaţiei.

Potrivit Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, colaborarea prevede dezvoltarea unui hub regional de mentenanţă, care va deveni un punct de referinţă pentru întreţinerea şi reparaţia aeronavelor, atrăgând clienţi din întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.

De asemenea, relansarea şi extinderea operaţiunilor va genera noi oportunităţi de angajare, atât pentru specialişti în domeniul mentenanţei aeronautice, cât şi pentru personal auxiliar.

În plus, parteneriatul dintre Romaero şi Aeroplex Central Europe va aduce în România tehnologii avansate şi cunoştinţe de specialitate, sporind competitivitatea industriei locale.

Pe termen lung, colaborarea ar putea include activităţi de producţie de piese şi componente pentru aviaţie, stimulând astfel investiţiile şi creşterea economică, mai precizează sursa citată. AGERPRES/(AS – autor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Vaslui: Avocatul lui Nelu Tătaru susţine că nu s-a găsit nimic în cabinetul acestuia la percheziţia DNA

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale respinge categoric orice măsură de plafonare a produselor alimentare