Rebelii sirieni care au preluat puterea la Damasc după ce l-au înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad anunţă că au cucerit oraşul Deir Ezzor (est), relatează AFP.
”Forţele noastre au cucerit în întregime oraşul Deir Ezzor”, au anunţat marţi într-un comunicat rebelii.
: celebrations in the city of following the entry of forces of the former opposition.
— Thomas van Linge (@ThomasVLinge)
Observatorul Sirian al Drepturlior Omului (SOHR) a anunţat că forţele kurde s-au retras către localităţi învecinate înainte de preluarea contrlului de către combatanţi arabi locali, care au intrat în rândul rebelilor după ofensiva-fulger lansată la 27 noiembrie.
Această cucerire a avut loc după numirea unui premier însărcinat cu tranziţia în Siria, Mohammad al-Bashir.
Imediat după ce a fost numit, el le-a promis sirienilor stabilitate.
Mohammad al-Bashir a fost desemnat de către ”Comandamentul General” al coaliţiei rebele, într-un comunicat, drept ”premier însărcinat să conducă Guvernul de tranziţie până la 1 martie”.
Născut în 1983, el a condus în ultimii ani administraţia rebelilor la Idleb, fieful acestora în nord-vestul Siriei.
”A venit timpul ca acest popor să se bucure de stabilitate şi calm (…) şi să afle că Guvernul său este aici pentru a-i furniza serviciile de care are nevoie”, a anunţat într-un interviu, la postul panarab Al Jazeera, Mohammad al-Bshir.
El a prezidat o reuniune a noilor miniştri şi a celor ai puterii pe care au înlăturat-o.
”Misiunea Guvernului interimar constă în a apăra stabilitatea şi instituţiile şi a evita dezintegrarea statului”, a anunţat el.
Liderul grupării islamiste radicale Hayat Tahrir al-Sham (HTS), Abu Mohammad al-Jolani, care conduce coaliţia rebelă, a declarat, la Damasc, postului britanic Sky News, că ”oamenii sunt epuizaţi de război. Ţara nu este pregătitî de altul şi nu se va întoarce în alt (război)”.
Secretarul De Stat american Antony Blinken a anunţat că Staele Unite ”vor recunoaşte şi vor susţine deplin viitorul Guvern sirian rezultat dintr-un proces (politic) care să includă”.