in ,

Ordinul ministrului Educației privind amânarea cu o zi a probei obligatorii la Bacalaureat, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul ministrului Educației privind amânarea cu o zi a probei obligatorii la Bacalaureat, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul de ministru prin care s-a amânat cu o zi susținerea probei obligatorii la examenul de Bacalaureat a fost publicat luni, în Monitorul Oficial.

Astfel, proba obligatorie a profilului – Matematică/Istorie – va fi susținută de elevi miercuri, nu marți.

”În urma analizei situației prezente și a prognozei oferite de Administrația Națională de Meteorologie, precum și a consultărilor cu colegi implicați în organizarea examenului de Bacalaureat, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării s-a decis amânarea cu o zi a probei scrise la disciplina obligatorie a profilului – Matematică/Istorie – din cadrul examenului național de Bacalaureat”, a anunțat, pe Facebook, ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate, a arătat acesta.

Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la Matematică sau Istorie.

”Această decizie are un caracter excepțional și a fost luată având ca prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat. Le mulțumim elevilor, părinților, profesorilor și tuturor celor implicați pentru înțelegere”, a transmis el.

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de temperaturi extreme, nopți tropicale și disconfort termic deosebit de accentuat, astfel:

* Cod roșu – temperaturi extreme, nopți tropicale și disconfort termic deosebit de accentuat; 29 iunie, ora 10:00 – 1 iulie, ora 10:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei;

* Cod portocaliu – val de căldură intens, caniculă, nopți tropicale, disconfort termic accentuat; 29 iunie, ora 10:00 – 1 iulie, ora 10:00, în Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Alba: Adolescent de 17 ani, mort după ce şi-a prins un braţ într-un utilaj agricol

Alba: Adolescent de 17 ani, mort după ce şi-a prins un braţ într-un utilaj agricol

Alba: Tânăr decedat după ce și-a prins o mână într-o presă de balotat

Alba: Tânăr decedat după ce și-a prins o mână într-o presă de balotat