in ,

Orientul Mijlociu: Șapte morți, inclusiv un adolescent de 13 ani, în atacuri israeliene în Gaza (servicii de salvare)

Orientul Mijlociu: Șapte morți, inclusiv un adolescent de 13 ani, în atacuri israeliene în Gaza (servicii de salvare)

Atacuri și tiruri israeliene au provocat marți moartea a șapte persoane – inclusiv un băiat de 13 ani – în Fâșia Gaza, potrivit serviciilor de urgență din teritoriul palestinian devastat de război, au consemnat AFP și Reuters. Armata israeliană a declarat că a vizat obiective ”militare”.

Apărarea civilă, organizație de salvare care funcționează sub autoritatea Hamas, a raportat un ”raid israelian” în urma căruia au murit două persoane, inclusiv un minor de 13 ani, în cartierul Zeitoun, situat la sud-est de orașul Gaza (în nord).

Potrivit aceleiași surse, alte trei persoane și-au pierdut viața într-un ”bombardament israelian” care a vizat un atelier de prelucrare a metalelor în cartierul Al-Sabra, în partea de sud a orașului.

Tot în orașul Gaza, o a șasea persoană a fost ucisă într-un ”bombardament israelian” care a lovit un cort în care se adăposteau persoane strămutate, în cartierul Al-Daraj.

În sud, un al șaptelea palestinian a fost ”ucis de tiruri ale armatei de ocupație (israeliene, n.red.AFP)” în apropiere de Khan Younis, a mai indicat Apărarea civilă pentru AFP.

Contactată de AFP, armata israeliană a precizat că a ”lovit elemente militare în mai multe zone”, fără a oferi deocamdată alte detalii.

Israelul și Hamas s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului de încetare a focului care a intrat în vigoare la 10 octombrie 2025, după doi ani de război, un conflict declanșat de atacul fără precedent asupra teritoriului israelian, comis de mișcarea islamistă palestiniană la 7 octombrie 2023.

Peste 1.590 de palestinieni au fost uciși în Fâșia Gaza de la intrarea în vigoare a armistițiului, conform Ministerului Sănătății din Gaza – instituție aflată sub autoritatea Hamas, ale cărei date sunt considerate credibile de către ONU.

În același timp, armata israeliană a raportat pierderea a șapte soldați, precum și a unui civil care lucra pe bază de contract.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)

Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a suferit o nouă înfrângere în EuroCup

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a suferit o nouă înfrângere în EuroCup