(P) Mobilizare exemplară la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strâng rândurile în jurul lui Nicolae Ciucă şi împotriva binomului PSD-AUR

”Ciucă, preşedinte” şi ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din Transilvania. În cadrul întâlnirii de la Cluj, liberalii au reafirmat, de asemenea, susţinerea pentru o Românie prosperă şi sigură.

Preşedintele PNL şi candidatul liberal la Preşedinţie a susţinut necesitatea unei guvernări liberale, ”pentru a stabiliza economia şi pentru a pune ţara pe calea dezvoltării accelerate”. Vorbind despre binomul PSD-AUR, Nicolae Ciucă a arătat că George Simion nu-l va împiedica pe Marcel Ciolacu să facă praf economia.

”George Simion este o ţeapă la fel de mare ca cea de la Nordis. Nu ar trebui să ne mire: şi Simion, şi Nordis au în spate PSD”, a declarat preşedintele PNL. De asemenea, acesta a arătat că PSD este un partid în buzunarul mafiei imobiliare şi că România vrea mai mult decât să aleagă între extremişti şi naşii lor politici.

Despre toxicitatea binomului PSD-AUR au vorbit liderii centrali şi locali ai PNL. Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a subliniat toxicitatea planurilor PSD-AUR, gândite de Viorel Hrebenciuc. ”Este un individ în spatele binomului toxic, PSD – AUR. Acelaşi socialist de 25 de ani. Opriţi-l pe Hrebenciuc!”, a tunat de la tribună Rareş Bogdan.

De asemenea, liderii PNL au menţionat importanţa unificării electoratului de dreapta şi necesitatea unui vot util pentru candidatul liberal. ”Dacă nu se va face o înţelegere pentru prezidenţiale, vă rog să votaţi raţional şi util – Nicolae Ciucă preşedinte”, a declarat Ilie Bolojan, care a arătat, încă o dată, că îl sprijină pe candidatul PNL la Preşedinţia României.

Necesitatea promovării politicilor şi valorilor liberale a fost o altă linie de mesaj susţinută de vorbitorii la eveniment. O sinteză a acestor mesaje a fost făcută de primarul municipiului Cluj-Napoca şi gazda evenimentului, Emil Boc.

”Dacă vreţi să avem în continuare cotă unică, dacă doriţi să avem cele mai mici taxe posibile în România, avem o singură soluţie: Partidul Naţional Liberal şi Nicolae Ciucă preşedintele României”, a declarat Emil Boc.

La întâlnirea regională a PNL au luat parte mai bine de 8 mii de participanţi, iar printre cei care au luat cuvântul s-au mai numărat: Lucian Bode, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, vicepreşedintele PNL, Florin Roman, vicepreşedintele PNL, Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj, Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Adrian Cozma, preşedintele PNL Satu Mare, Ionel Bogdan, preşedintele PNL  Maramureş, Ciprian Dobre, preşedintele PNL Mureş, Raluca Turcan, preşedintele PNL Sibiu, Ioan Turc, preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Dinu Iancu Sălăjanu, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.

CMF31240003

Mircea Geoană răspunde apelului lui Ilie Bolojan: Singurul candidat care poate să ia voturi de peste tot şi să-l bată pe Ciolacu în turul doi sunt eu

Ciucă, atac dur la adresa lui Ciolacu: Vrem un preşedinte puternic, stăpân pe el, onest şi bine pregătit, iar Marcel Ciolacu nu este acest preşedinte/ Are trecut tulbure/ În martie spunea că a primit de la ucraineni lucruri grave despre Simion