Medicii de la spitalul din Slatina care au participat la operaţie au afirmat că a fost una dintre cele mai complexe efectuate la Slatina şi că asemenea intervenţii se va fac în puţine spitale din România.
Directorul medical al SJU Slatina, medicul de chirurgie plastică Florin Popa, a precizat că operaţia respectivă, din sfera patologiei oncologice, a avut loc joi şi s-a încheiat seara târziu, cu „mare succes”.
„Este din punctul meu de vederea intervenţia chirurgicală cea mai complexă care se face la momentul actual în cadrul spitalului nostru. A durat aproximativ 12 ore, o intervenţie chirurgicală la care au participat şapte-opt medici, e vorba de o echipă multidisciplinară formată din colegii de la chirurgie maxilo-facială, chirurgie plastică şi, bineînţeles, cu suportul Terapiei Intensive, intervenţie ce s-a terminat aseară, târziu, s-a terminat cu un mare succes”, a declarat Florin Popa, într-o postare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Medicul de chirurgie orală şi maxilo-facială George Remus Craioveanu, care a participat la operaţie, a explicat etapele acesteia şi faptul că au lucrat două echipe de medici chirurgi, una pentru a înlătura tumora şi alta pentru a recolta ţesut pentru reconstrucţie, fapt ce poate ridica probleme de ordin logistic şi necesită o echipă multidisciplinară.
„Astfel de intervenţii chirurgicale ridică adevărate probleme de logistică, deoarece nu se pot efectua decât printr-o echipă multidisciplinară. Operaţia are doi timpi mari şi importanţi, pe de o parte ablaţia tumorei, adică obiectivul pentru care pacientul a venit, să scape de tumoră, ceea ce este singurul lucru, practic, ce poate să-i asigure vindecarea şi a doua mare problemă, reconstrucţia defectului postablativ, deoarece faţa, spre deosebire de alte zone ale corpului, are un impact puternic, funcţional, fiziologic şi social. Vorbim de o tumoră de limbă, o tumoră care afectează atât vorbirea, cât şi masticaţia. Avem o echipă ce scoate tumora efectiv şi o altă echipă care recoltează ţesutul care urmează a fi implantat la nivelul limbii. Bineînţeles, operaţia nu s-ar putea desfăşura fără suportul Anesteziei, deoarece este o operaţie de lungă durată”, a spus Craioveanu.
Alt medic de chirurgie orală şi maxilo-facială care a luat parte la intervenţie, Mădălin Săndulescu, a adăugat că după ce operaţia s-a terminat urmează o perioadă de şapte-zece zile în care pacientul trebuie urmărit foarte atent, o perioadă critică de viabilitate a ţesuturilor transferate, iar în cazul de faţă „pacientul e bine, totul merge confort planului în momentul de faţă”.
George Craioveanu a menţionat că prima operaţie de acest tip a efectuat-o în urmă cu 10 ani, „cu mult mai multe probleme”, pentru că spitalul nu dispunea de toată aparatura necesară, însă a fost una reuşită, pacientul s-a reintegrat „perfect” în viaţa socială şi revine anual la controale.
Craioveanu a adăugat că SJU Slatina are în prezent o echipă consolidată de medici, care a efectuat zeci de operaţii complexe.
„Avem cel mai important lucru, adică resursa umană să facă aşa ceva, avem şi tot ce înseamnă aparatură, tot ce înseamnă microscop operator, instrumental chirurgical. Este o mare reuşită, este din punctul meu de vedere intevenţia chirurgicală cea mai complexă care se face la momentul actual de spitalul nostru”, a subliniat directorul medical Florin Popa.