Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut în iulie 2026 cu 9,39%, ajungând la aproximativ 2,5 milioane, comparativ cu 2,3 milioane de polițe PAD active la sfârșitul lunii iulie 2025, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM), societatea care emite acest tip de asigurări.
Comparativ cu luna anterioară, în luna iulie 2026 s-a înregistrat o scădere de 0,22%.
Potrivit societății de asigurare-reasigurare, la sfârșitul lunii iulie, 72% dintre polițele active la nivel național erau încheiate în mediul urban și 28% în mediul rural, iar, în funcție de tipul de locuință, 95% din polițele PAD vizează locuințele de tip A (cele cu structura de rezistență din beton armat, metal sau lemn, cu pereții exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) și 5% locuințele de tip B (cele cu pereții exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).
Pe regiuni, cele mai multe polițe active sunt în Transilvania (516.557), Muntenia (500.353) și București (471.707), iar cele mai puține – în Maramureș (79.360) și Bucovina (85.952).
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale emite asigurările obligatorii pentru locuințe din iulie 2010. Obiectivul principal al societății de asigurare-reasigurare este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundații și alunecări de teren – a tuturor locuințelor din România.


