Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a confirmat luni că țara sa va prezida vineri, la Geneva, ceremonia de semnare a acordului de pace dintre SUA și Iran, după ce a anunțat în cursul dimineții încetarea definitivă a ostilităților dintre cele două țări, transmite agenția EFE.
‘Ceremonia acestui acord istoric va avea loc vineri, 19 iunie, la Geneva și, prin harul lui Dumnezeu, va fi prezidată de Pakistan’, a declarat Sharif în fața parlamentului pakistanez.
El anunțase cu câteva ore mai devreme încetarea permanentă a ostilităților dintre Teheran și Washington, printr-un memorandum care pune capăt conflictului lansat de SUA și Israel pe 28 februarie și întrerupt apoi pe 8 aprilie printr-un armistițiu, dar cu noi atacuri aeriene la începutul săptămânii trecute.
În discursul său, Sharif a subliniat contribuția mai multor aliați regionali la procesul de mediere, inclusiv prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman și președintele turc Recep Tayyip Erdogan. De asemenea, el a evidențiat rolul comandantului-șef al armatei pakistaneze, mareșalul Syed Asim Munir, adăugând că mediatorii vor organiza întâlniri în zilele următoare pentru a definitiva aspectele tehnice și protocolare ale întâlnirii.
De partea sa, vicepreședintele american JD Vance a confirmat că intenționează să participe la ceremonie și a lăsat deschisă posibilitatea deplasării la Geneva de asemenea a președintelui Donald Trump, care a confirmat pe rețelele de socializare încheierea conflictului, dar fără a oferi mai multe detalii,
În acest timp, viceministrul iranian de externe Kazem Gharibabadi a confirmat că textul final al așa-numitului Acord de la Islamabad a fost finalizat și că ceremonia de semnare va avea loc vineri, fără a preciza cine va semna documentul din partea Iranului.
Detaliile memorandumului nu au fost comunicate, acesta urmând să fie publicat în ziua semnării.
Dar ambele părți au transmis că negocierea temelor cele mai conflictuale, în special situația programului nuclear iranian și sancțiunile americane împotriva Iranului, urmează să fie finalizată într-un termen de 60 de zile.
Trump a spus că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă începând de vineri și că a ordonat ridicarea blocadei asupra porturilor iraniene.
Un responsabil iranian a confirmat redeschiderea strâmtorii odată cu semnarea memorandumului, dar agenția iraniană Fars afirmă că traficul maritim prin strâmtoare va fi gestionat de Iran în cooperare cu Oman.
Ambele părți au transmis de asemenea că Iranul a acceptat să nu producă și nici să obțină arme nucleare. Conform unui oficial iranian, în așteptarea unui acord final referitor la programul nuclear, Iranul își va îngheța toate activitățile nucleare, abținându-se de la îmbogățirea uraniului și de la extinderea infrastructurilor nucleare.
Tot potrivit unui oficial iranian, SUA ar fi de acord ca Iranul să-și dilueze pe propriul teritoriu uraniul înalt îmbogățit, aceasta putând fi soluția care să fie inclusă în acordul final.
Președintele american ceruse anterior ca Teheranul pur și simplu să predea Washingtonul întregul stoc de uraniu îmbogățit. Însă, într-un mesaj de sâmbătă, el a spus că extragerea acestui uraniu din Iran nu mai este o urgență și să SUA l-ar putea prelua de acolo ‘când totul se va calma’.
Cât despre sancțiuni, potrivit responsabililor iranieni, Statele Unite ar urma să ridice sancțiunile petroliere împotriva Iranului pentru o perioadă determinată, iar după încheierea acordului final toate sancțiunile impuse de SUA și ONU vor fi ridicate conform unui calendar ce urmează să fie stabilit.
Oficialii iranieni mai susțin că Statele Unite ar fi acceptat să elibereze 25 de miliarde de dolari din activele iraniene externe înghețate în urma sancțiunilor și că SUA, în cooperare cu aliații săi regionali, ar urma să pregătească în același termen de 60 de zile un plan de reconstrucție și dezvoltare pentru Iran. Totuși, Trump a afirmat că nu vor fi eliberate fonduri Iranului, dar a confirmat potențiala ridicare a sancțiunilor.
Premierul pakistanez a declarat că încetarea imediată și permanentă a tuturor operațiunilor militare va include și Libanul.
La rândul său, ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a insistat că atacurile israeliene împotriva Libanului trebuie să înceteze complet și că Washingtonului îi revine responsabilitatea pentru implementarea acordului-cadru.
Totuși, ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat că armata israeliană va rămâne în zonele de securitate pe care le-a capturat în Liban, Siria și Fâșia Gaza și că premierul Benjamin Netanyahu i-a spus clar lui Trump acest lucru.


