Palatul Élysée dezminte drept ”o minciună ruşinoasă” faptul că Macron ar vrea să cumpere un Aston Martin cu 200.000 de euro, o maşină folosită în filme cu James Bond

Preşedinţia franceză respinge luni drept ”false şi gotesşti” dezvăluiri ale publicaţiei Blast potrivit cărora Emmanuel Macron a intrat în contact cu un concesionar în vederea achiziţionării unui automobil marca Aston Martin în valoare de 200.000 de euro – o maşină celebră, folosită în filme cu James Bond -, un demers care a ”stupefiat” anturajul şefului statului, relatează BFMTV.

 

”Preşedintele şi-a permis inclusiv un mic test în grădina privată a Pavilionului prezidenţial La Lanterne, la Versailles”, scrie publicaţia online Blast.

”De un 1 aprilie (”ziua păcălelii”) ar fi fost amuzant, dar este vorba despre o minciună ruşinoasă”, a reacţionat preşedinţia franceză pe reţele de socializare.

”Blast nu a contactat (Palatul) Élysée înainte să-şi publice articolul”, precizează acesta.

Duminică, Palatul Élysée a dezminţit declaraţii citate de Le Journal du Dimanche (JDD).

Săptămânalul de extremă dreapta scria că ”Élysée vrea să provoace frică”, o formulă dezminţită de preşedinţia Republicii franceze.

”Nu este vorba nici despre expresia şi nici despre intenţia sa. În această perioadă gravă, în care, împotriva ameninţării ruse, aproape toţi şefii de stat şi de guverne europeni iau măsuri fără precedent pentru a asigura apărarea, fiecare trebuie să vegheze la respectarea perfectă a veridicităţii faptelor”, a reacţionat într-un comunicat Palatul Élysée.

AUR reacționează după zvonurile că trei deputați ar fi coordonat violențele din București: ‘O minciună grosolană!’

Aproape 1.000 de persoane evacuate în Guatemala, după erupţia Vulcanului Fuego