„Considerăm că există, ca urmare a accelerării în dosarul ucrainean, ca o consecinţă şi a ceea ce spun liderii americani, necesitatea ca europenii să facă mai mult, mai bine şi într-un mod coerent pentru securitatea noastră colectivă”, a declarat un consilier al preşedintelui Emmanuel Macron.
Reuniunea informală organizată luni de preşedintele francez la Palatul Elysée privind Ucraina şi securitatea în Europa va „avea ca scop facilitarea continuării conversaţiilor de la Bruxelles”, a menţionat el. În afară de preşedintele Franţei, vor fi prezenţi la Paris şefii de guvern ai Germaniei, Regatului Unit, Italiei, Poloniei, Spaniei, Ţărilor de Jos şi Danemarcei, precum şi preşedintele Consiliului European, preşedinta Comisiei Europene şi secretarul general al NATO.
Întâlnirea a fost iniţiată într-un format restrâns din motive „practice”, dar este destinată să fie extinsă, a adăugat el. „Din punctul nostru de vedere, toată lumea este îngrijorată, toată lumea ar trebui să poată participa la conversaţie”. „Obiectivul este de a determina ce pot face europenii pentru ei înşişi având în vedere accelerarea pe care o experimentăm în Ucraina ca urmare a iniţiativelor preşedintelui Trump”, a spus consilierul preşedintelui francez.
Garanții de securitate
„Aceste iniţiative sunt o oportunitate în sensul că pot accelera sfârşitul războiului din Ucraina însă, evident, mai trebuie să ajungem la un acord şi să vedem în ce condiţii poate avea loc încheierea războiului”, a menţionat consilierul francez, insistând asupra „nevoilor de suveranitate şi securitate ale Ucrainei, precum şi ale Europei”. Este vorba, în special, de „garanţiile de securitate ce pot fi acordate de europeni şi americani, împreună sau separat”, a subliniat el.
Europa trebuie acum să „tragă consecinţele” tuturor dezbaterile iniţiate în urmă cu câţiva ani cu privire la suveranitatea europeană la iniţiativa preşedintelui Macron, a subliniat Palatul Elysée. „Avem acum instrumente la îndemână pentru a contribui la o pace robustă şi solidă în Ucraina în beneficiul Ucrainei şi, de asemenea, a europenilor”, a insistat consilierul preşedintelui francez.