Aproape 3.000 de poliţişti şi jandarmi urmează să fie mobilizaţi în acest weekend la Orléans, la manifestaţii împotriva Congresului Rassemblement national (RN, extremă dreaptă), în timp ce în întreaga Franţă urmează să aibă loc manifestaţii împotriva traiului scump şi benzinei scumpe, relatează AFP.
Prefectul Loiret, Hugues Moutouh, a anunţat joi că “20.000 până la 30.000 de persoane din întreaga Franţă” sunt aşteptate sâmbătă la mobilizări împotriva Congresului RN, la Orléans.
El estimează că între acestea se află “2.000-3.000 de elemente radicale”.
El a interzis “orice adunare” duminică, din motive de securitate.
Aproape 3.000 de membri ai forţelor de ordine urmează să fie desfăşuraţi în weekend, a anunţat prefectul.
Un vehicul blindat de tip Centaure al jandarmeriei şi tunuri cu apă urmează să fie desfăşurate, a mai anunţat el.
La Congresul RN urmează să ia parte 5.000 de persoane sâmbătă, iar duminică 10.000, în vederea lansării campaniei prezidenţiale a lui Marine Le Pen.
STÂNGA RADICALĂ ÎMPOTRIVA EXTREMEI DREPTE
Sâmbătă dimineaţa este prevăzută o manifestaţie mare, la ora locală 10.30 (11.30, ora României), cu plecare de la catedrală, împotriva “rasismului, fascismului şi imperialismului”, la apelul a aproximativ 50 de organizaţii, sindicate şi formaţiuni politice în principal de stânga.
În paralel, atât sâmbătă, cât şi duminică, organizaţii “identificate ca aparţinând mişcării de ultrastânga” şi-au anunţat “intenţia fermă de a împiedica prin toate mijloacele desfăşurarea Congresului RN şi mitingului lui Marine Le Pen”, potrivit prefectului.
“Nu voi lăsa grupări violente să ia ostatică o manifestaţie paşnică, să atace forţele de ordine, să ameninţe locuitorii sau să degradeze magazinele şi clădirile publice”, a avertizat el, în urma violenţelor şi jafurilor care au avut loc în multe oraşe la manifestaţiile de la 17 octombrie împotriva traiului scump.


