in ,

Papa Leon al XIV-lea își încheie la Metz călătoria sa apostolică în Franța

Papa Leon al XIV-lea își încheie la Metz călătoria sa apostolică în Franța

După trei zile marcate de un val de entuziasm popular la Paris și la Lourdes, papa Leon al XIV-lea urmează să confere luni o dimensiune internațională celei de-a patra și ultime zile a călătoriei sale apostolice în Franța, la Metz, unde președintele francez Emmanuel Macron va participa la liturghie, transmite luni AFP.

Președintele francez, care îl va însoți în cadrul acestei etape marcate de un discurs ce va prezenta construcția europeană drept sursă de pace, va participa, de asemenea, la liturghia oficiată de papă la Catedrala Saint-Etienne, a anunțat Palatul Elysee. Președinția indicase inițial că șeful statului nu va participa la niciuna dintre slujbele suveranului pontif în timpul vizitei acestuia în Franța.

Pe teritoriile de frontieră marcate de războaie, unde se odihnește Robert Schuman (1886-1963), unul dintre părinții Europei, aflat în proces de beatificare de către Biserica Catolică, papa american își va încheia prima sa vizită în Franța.

Preferând orașul Metz, situat la distanță de orașele care găzduiesc instituțiile europene, precum Strasbourg, papa Leon al XIV-lea ar urma să invite Europa, în această perioadă de tensiuni geopolitice majore, să redescopere fundamentele creației sale pentru a readuce pacea pe continent.

Așteptat la ora locală 09:20 pe aeroportul Metz-Nancy-Lorraine, unde va fi întâmpinat de ministrul de Interne, Laurent Nunez, suveranul pontif urmează să țină la ora locală 10:00 un prim discurs în cadrul unei întâlniri interreligioase, apoi un al doilea în cadrul unui eveniment dedicat păcii și rădăcinilor creștine ale Europei.

Invitați de Palatul Elysée, doar câțiva șefi de stat și de guvern din celelalte țări ale UE și-au anunțat prezența la această întâlnire, în cadrul căreia va lua cuvântul și președintele Emmanuel Macron.

Ziua se va încheia cu o ultimă plimbare a papei Leon al XIV-lea cu papamobilul și o slujbă la Catedrala Saint-Etienne (ora locală 16:00), o clădire-bijuterie a artei gotice.

Mesaje puternice

Președintele, care nu a participat la liturghia de sâmbătă de la Paris, spre deosebire de premierul Sebastien Lecornu și de numeroase personalități politice de la centru până la extrema dreaptă, și-a ‘reorganizat agenda’ pentru a fi prezent de data aceasta și pentru a-l însoți apoi pe papă la aeroport, a precizat Palatul Elysee.

‘După conversația bogată de vineri, axată în special pe pace, Europa, inteligența artificială și situația din Liban, papa i-a comunicat președintelui Republicii că i-ar face plăcere să-și prelungească discuțiile cu ocazia ‘congedo’ (ceremonia de plecare)’, a precizat o persoană apropiată șefului statului.

Primit cu un imens entuziasm, papa Leon al XIV-lea a dorit să transmită mesaje puternice privind sfârșitul vieții și laicitatea cu ocazia primei sale vizite în Franța. De asemenea, liderul de la Vatican a lansat mai multe apeluri la pace, la apărarea demnității exilaților și la controlarea dezvoltării inteligenței artificiale, avertizând asupra riscului apariției unui ‘paradis al mașinilor’.

Așteptat cu mare interes în legătură cu problema abuzurilor sexuale asupra minorilor în cadrul Bisericii – un subiect deosebit de fierbinte în Franța la cinci ani de la raportul care estima la 330.000 numărul victimelor minore din rândul acesteia începând din 1950 -, suveranul pontif american nu a evitat acest subiect. Astfel, duminică, la Lourdes, el a îndemnat episcopii francezi să-și ‘continue’ acțiunea împotriva ‘flagelului’ violențelor sexuale, ‘menținând cea mai mare vigilență’ în privința acestui subiect spinos.

În cadrul unei întrevederi de două ore, desfășurată cu ușile închise, cu șapte victime, papa Leon al XIV-lea a dat dovadă de o ‘conștientizare profundă’ și a recunoscut caracterul ‘sistemic’ al acestor abuzuri, au relatat cinci dintre participanți în cadrul unei conferințe de presă.

1,3 milioane de credincioși

La două luni după adoptarea în Franța a unei legi care instituie dreptul la asistență pentru a muri, papa a reamintit, de asemenea, cu fermitate opoziția Bisericii față de eutanasie. ‘Este imposibil să considerăm ca normal să dai moarte cuiva’, a afirmat papa american, duminică, în fața pelerinilor bolnavi și cu dizabilități prezenți la Lourdes, după ce, în discursul său de sosire de vineri de la Palatul Elysee, denunțase ‘oferta unei morți programate’. La Lourdes, papa a reiterat: ‘Ceea ce este legal nu este neapărat moral’.

Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a menținut un ritm frenetic în timpul călătoriei sale în Franța, atrăgând mulțimi imense pe unde a trecut, semn al unei popularități recunoscute, la 16 luni de la alegerea sa.

În total, potrivit cifrelor comunicate de Vatican, peste 1,3 milioane de persoane au venit să-l întâmpine de vineri până duminică.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ciclism: Americanul Brandon McNulty a cucerit titlul mondial în proba de fond la Montreal

Ciclism: Americanul Brandon McNulty a cucerit titlul mondial în proba de fond la Montreal

Spectacolul ‘Madrigal: Drumul Mătăsii’, în premieră la București; actrița Rodica Mandache – invitat special

Spectacolul ‘Madrigal: Drumul Mătăsii’, în premieră la București; actrița Rodica Mandache – invitat special