Papa Leon al XIV-lea revine joi la Roma odată cu finalizarea unui ambițios turneu în patru state din Africa, marcat de discursuri în care a denunțat ferm direcția urmată de liderii globali, denunțând despotismul și războiul și stârnind mânia președintelui Statelor Unite, Donald Trump, potrivit Reuters.
Primul suveran pontif din Statele Unite și-a încheiat periplul de aproape 18.000 de kilometri cu o ultimă liturghie oficiată pe un stadion din Guineea Ecuatorială, unde zeci de mii de persoane au început să se adune înainte de răsărit, înfruntând ploaia torențială, pentru a avea o ultimă șansă de a-l vedea pe papa.
Papa Leon le-a spus credincioșilor într-o omilie, cel de-al 25-lea discurs rostit în ultimele zece zile, că mesajul creștin înseamnă că ”toți oamenii sunt eliberați de sub sclavia răului”. I-a îndemnat să-și trăiască soarta cu bucurie.
Suveranul pontif a adoptat un nou stil de discurs în timpul călătoriei în Africa, care a inclus opriri în Algeria, Camerun și Angola. Leon a avertizat că toanele celor mai bogați oameni din lume amenință pacea, a denunțat încălcări ale legii internaționale de către puterile globale ”neocoloniale” și a spus că lumea ”este devastată de o mână de tirani”.
Președintele Trump l-a atacat pe Leon și a spus că este ”groaznic” pe 12 aprilie, în ajunul turneului african al suveranului pontif, într-un aparent răspuns la criticile papei referitoare la războiul americano-israelian asupra Iranului. Președintele american a mai lansat câteva critici și pe parcursul primei săptămâni a turneului. Leon a declarat pentru Reuters, pe 13 aprilie, că va continua să vorbească răspicat, în ciuda criticilor lui Trump. Suveranul pontif le-a precizat ulterior reporterilor că discursurile pentru turneu fuseseră scrise în urmă cu mai mult săptămâni și nu făceau referire directă la Trump.
Papa urmează să sosească pe aeroportul Fiumicino din Roma joi, cu puțin înainte de ora 20:00 (18:00 GMT). Este așteptat să susțină o conferință de presă la bordul avionului.


